Personaje și povești rome. Un argument
În toamna lui 1989, am întîlnit prima mea profesoară romă la școala noastră din sat. Dna Popescu venise în sat să predea franceza. Nu ne-a spus că era de etnie romă, de altfel, nici nu era posibil în perioada comunistă, însă noi, copiii, vorbeam despre asta. Uneori, la ora de franceză, încercam să îi observ gesturile, să îi fur din eleganța și încrederea de sine. Nu conștientizam că era un model pentru mine, însă știam că mă cuprindeau valuri de mîndrie și un soi de speranță în propriul meu viitor cînd o vedeam. Iar cînd, mulți ani după, una dintre concluziile tezei mele de doctorat arăta că avem nevoie de profesori romi și de eroi și eroine rome în educație, literatură, cultură, artă și în societatea românească, la nivel personal, m-am gîndit la profa de franceză.
Însă această ne...
