Nu învățăm nici despre cum exploatarea femeii rome a continuat. Astăzi, în România, femeile rome sunt expuse la riscuri mult mai mari de a deveni victimele violenței, sărăciei, traficului uman și prostituției, comparativ cu alte femei. Este și Ziua Națională a romilor? Așadar, ce sărbătorim de 1 Decembrie? Este și pentru noi, femeile rome, și bărbații romi, Ziua Națională? Este imnul național și imnul nostru? Cu siguranță ați auzit spunând: „înapoi în India cu ț*ganii” sau „ț*ganii nu sunt români” ș.a.m.d. Ce-i drept, în prezent, nu suntem tratați, deseori, ca naționali, ci ca străini, ca fiind cei răi, cei devianți, cei criminali. Nu generalizez, însă mergem în istorie și aflăm că nu noi suntem cei răi, nu noi am ținut sclavi 500 de ani o comunitate, nu noi am dezumanizat, deportat, persecutat și scris zeci de legi persecutorii împotriva unui grup, ci o parte a majoritarilor. M-am gândit la toate acestea atunci când mi-am așezat durerea într-un poem activist reinterpretat și inspirat de imnul național „Deșteaptă-te române“.