Mă întîlnesc mai demult cu un amic pe care nu l-am mai văzut de mult și îl invit la o cafea, în Oraș. la un Bar cochet Bem cafele, mîncăm croasante proaspete și discutăm despre servicii, neveste, copii, boli; inevitabil, apoi ajungem la politică. În general, situația e albastră, cu asta sîntem ambii de acord. Dar cînd vine vorba de explicații și cauze, Eu tind să pun multe rele pe seama nepriceperii politicienilor Politicienii noștri, cînd e să facă o treabă ca lumea, nu reușesc mai nimic: autostrăzi n-avem, organizarea-i varză, sîntem mereu surprinși nepregătiți de iarnă, de vară, legislația-i haotică și așa mai departe. Doar știi. Guvernarea merge ca o curcă beată. Și tu vrei să-mi spui că toată dezordinea asta nu-i decît rodul unui plan? Coincidențele și accidentele sînt pentru… naivi ca tine, zice. Dar, crede-mă, n-ar trebui să te lași păcălit. Totul se petrece după un plan. Ei aș! Ți-am spus: nu cred în dezordine… Deci băieții sînt deștepți al naibii!
E suficient să te gîndești puțin și-ți vei da seama de realitate.
Bine. Acum s-a făcut tîrziu și am ceva treabă. Mai vorbim. Complimente acasă! Ah, da, și poate plătești tu, Diamant că sigur îți decontează cineva