Romanipen– “romitatea”, într-o traducere pur literală – este un sistem simbolic de valori şi coduri de conduită care definesc ce se cuvine, moral şi social, în viaţă, şi ce nu: legea tradiţională romani (adjectiv derivat din substantivul “rom”).
Termenul are o rezonanţă intelectuală şi abstractă. “Dacă ar fi să definesc acest ‘romanipen’, l-aş defini în trei cuvinte: phralipe, pakiv, baxt.”
Phralipe (adesea ortografiat fără ‘h’) – înseamnă ‘frăţie, fraternitate’ şi evocă vechile valori ale întrajutorării, sprijinului colectiv. Dar – atrage atenţia etnologul Delia Grigore- şi ale responsabilităţii colective: Întotdeauna există şi un revers al medaliei. Pentru că nu poţi să ceri ajutorul unei comunităţi, dacă nu eşti şi responsabil de ce face ea. Odată ce eşti, ca individ, dependent şi protejat de comunitate, dacă faci o greşeală, nu răspunzi numai tu, ci întreaga familie, întregul neam, fraţii tăi. Toţi sunt întinaţi, ca să zic aşa, de greşeala ta. Este o lege clară în cultura tradiţională romani. Şi, în condiţiile astea te gândeşti de două ori înainte de a face ceva!
Pakiv (pronunţat ‘pakiiu’, cu varianta ‘pativ’) – înseamnă onoare, credinţă în Dumnezeu, împăcare, încredere.
Baxt (pronunţat ‘baht’) – înseamnă soartă, credinţa în destin.
Această credinţă în soartă se leagă şi de credinţa dualistă romă, adică bine şi rău, Dumnezeu şi diavol. Romii cred că şi binele şi răul au fost lăsate pe pământ pentru echilibru. E o credinţă neconformă cu creştinismul oficial şi care s-ar putea să fie una din cauzele care a dus la marile persecuţii, inclusiv la robie.
O mare semnificaţie în cultura anumitor grupuri de romi o are ‘taxtaj’, (pronţat ‘tahtai’, cuvântul înseamnă ‘pahar’); e vorba de un pocal de argint tradiţional care se moşteneşte numai pe linie masculină şi se foloseşte în ceremonii importante.
Taxtaj poate fi un pandant al Graalului, există colinde rome în care se spune că în taxtai se strânge sângele Domnului.
Statutul femeilor este adesea un subiect de îngrijorare, atunci când instituţiile sau presa iau în discuţie problemele sociale ale unor comunităţi rome. Există voci care afirmă că, dacă romii sunt de regulă cetăţeni de rangul doi în societatea de azi, femeile rome sunt cetăţeni de rangul doi la puterea a doua.
Care ar fi, într-o prezentare schematică, rolul femeilor în cultura tradiţională romă?
Femeia devine tot mai importantă pe măsură ce îmbătrâneşte şi are copii. Conduce toată familia, mai puţin pe soţ. Femeia bătrână care a procreat şi a “scăpat” (e “iertată, cum se spune în cultura tradiţională romanească) de această responsabilitate, capătă un statut deosebit.
La ora actuală, doar 5-10% din romi păstrează obiceiul de a-şi căsători copiii de mici.
Criss-ul a fost şi este foarte important, acolo unde mai funcţionează, pentru comunitatea tradiţională romani. Cei care făceau parte din criss, judecătorii, crissinitorii, erau şi sunt oameni de mare onoare şi de încredere pentru comunitate. Dacă integritatea le era pusă la îndoială de alţi membri ai comunităţii, în special de cei aflaţi în litigiu, imediat se apela la alţii, chiar din comunităţi îndepărtate.