Shadow

Klaus Iohannis a promulgat Legea privind înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie şi Cultură a Romilor din România

.

Potrivit actului normativ, se înfiinţează Muzeul Naţional de Istorie şi Cultură a Romilor din România, instituţie publică de importanţă naţională, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Romi.

Muzeul va avea sediul în municipiul Bucureşti.

„Muzeul are ca scop prezentarea şi promovarea istoriei, culturii şi tradiţiilor romilor din România, cunoaşterea în plan intern şi internaţional a contribuţiei acestei minorităţi naţionale la evoluţia şi modernizarea societăţii româneşti de-a lungul timpului, protejarea memoriei victimelor robiei şi deportării în Transnistria, precum şi combaterea rasismului şi a discriminării. Patrimoniul muzeului se compune din colecţii de piese şi documente, constituite de Asociaţia Partida Romilor Pro-Europa, membru al Consiliului Minorităţilor Naţionale, în colaborare cu alte instituţii publice sau private şi organizaţii neguvernamentale din ţară şi din străinatate, precum şi din piese provenind din transferuri, donaţii şi achiziţii, potrivit legii. Finanţarea funcţionării şi activităţii muzeului se asigură din subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului şi din venituri proprii provenite din activităţi specifice, precum şi din donaţii şi sponsorizări”, se arată în lege.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *