Shadow

Day: September 11, 2023

Romii și poveștile lor de succes. Vlad Daragiu, studentul la medicină și puterea propriului exemplu asupra unei societăți incorecte

Romii și poveștile lor de succes. Vlad Daragiu, studentul la medicină și puterea propriului exemplu asupra unei societăți incorecte

Despre noi, Eveniment
Vlad Daragiu este fascinat de medicină și își satisface toate curiozitățile legate de ce ascunde această știință studiind la Facultatea de Medicină din Oradea. Părinții l-au crescut atât pe el, cât și pe sora lui în jurul unor valori și le-a insuflat amândurora gândul că educația este instrumentul pentru un start echilibrat în viață. Prin exercițiul imaginației pe care-l avea la vârsta mică, intra în rolul unui neurochirurg, deși concret nu știa ce înseamnă și ce presupune. Se pare că visurile de atunci cu planurile de acum coincid, doar că va îmbrăca, din nefericire, halatul alb de doctor peste o piele care are deja urme lăsate de o societate incorectă care arată continuu cu degetul comunitatea romilor. Are un gust amar când aude replici precum „ mi-a intrat în salon o țigancă nespălat...
Romii trebuie educați”, dar să nu construim școală prea aproape de ei. Cazul Sânpetru și alte probleme politice

Romii trebuie educați”, dar să nu construim școală prea aproape de ei. Cazul Sânpetru și alte probleme politice

Actualitate, Social
Dacă la nivel local ne confruntăm cu un rasism instituțional vădit, la nivel național negocierile politice mediocre împiedică orice măsură oportună de a îmbunătăți calitatea educațională, cea mult disputată de atâția ani, scrie, într-un articol pentru cititorii Libertatea, Alin Banu, activist în cadrul Platformei Civice Aresel.Dacă la nivel local ne confruntăm cu un rasism instituțional vădit, la nivel național „negocierile politice mediocre” împiedică orice măsură oportună de a îmbunătăți calitatea educațională, cea mult disputată de atâția ani.  Am tot auzit în ultimii zeci de ani că „romii trebuie educați”, în special dinspre instituțiile statului, pe fondul persistentei segregării școlare, a profesorilor necalificați, a școlilor în grajduri sau manualelor și mobilierului din anii ’90. ...