Dacă la nivel local ne confruntăm cu un rasism instituțional vădit, la nivel național negocierile politice mediocre împiedică orice măsură oportună de a îmbunătăți calitatea educațională, cea mult disputată de atâția ani, scrie, într-un articol pentru cititorii Libertatea, Alin Banu, activist în cadrul Platformei Civice Aresel.
Dacă la nivel local ne confruntăm cu un rasism instituțional vădit, la nivel național „negocierile politice mediocre” împiedică orice măsură oportună de a îmbunătăți calitatea educațională, cea mult disputată de atâția ani. Am tot auzit în ultimii zeci de ani că „romii trebuie educați”, în special dinspre instituțiile statului, pe fondul persistentei segregării școlare, a profesorilor necalificați, a școlilor în grajduri sau manualelor și mobilierului din anii ’90.
Pentru o mai bună exemplificare a situației de facto, iată două exemple curente, care relevă exact felul în care instituțiile „tratează” procesul educațional la romi. Cazul de la Sânpetru În Sânpetru (Brașov), construcția unei școli în vecinătatea comunității de romi este considerată o risipă, pentru că acolo locuiesc „indieni” sau „negri”, fiind totodată și mijloc de amuzament pentru consilierii locali ai acestei instituții. La ultima ședință a Consiliului Local, câțiva dintre aleși, în frunte cu viceprimarul, au ținut morțiș să justifice de ce construcția acestei școli și dezvoltarea educațională a zonei nu este fezabilă. Principalele motive au fost: că există un negru acolo (venind din partea viceprimarului), că sunt indieni (consilier local 1), paradigme științifice gen „să iasă țiganii în curtea școlii și merge la școală să învețe” (consilier local 2) și eventual, pentru că este zona mlăștinoasă – ceea ce ridică un alt semn de întrebare cu privire la condițiile de locuire ale acestor cetățeni
