Shadow

Activiștii spun că romii au nevoie să fie reprezentați în procesul decizional local

Potrivit activiștilor, participarea activă a romilor și a mediatorilor romi la luarea deciziilor bugetare și politice locale este esențială pentru a răspunde nevoilor comunității celei mai mari minorități etnice europene.

În prezent, Comisia Europeană depune eforturi pentru a stimula participarea politică în rândul comunității rome prin Strategia UE privind egalitatea romilor. Acest cadru stabilește obiective care trebuie atinse până în 2030, inclusiv o mai puternică „participare a romilor la viața politică la nivel local, regional, național și la nivelul UE […] pentru a se asigura că se înregistrează ca alegători, votează și candidează”.

Totuși, participarea activă a cetățenilor romi rămâne scăzută în întreaga Uniune. Potrivit unui sondaj realizat în 2021 de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) pe cinci state membre, doar 23 % dintre respondenții romi au declarat că sunt interesați de politică. În plus, doar 29 % au declarat că au votat la alegerile municipale și doar între 8 și 12 % au participat la acțiuni politice.

„Nu există o cultură a participării”, a declarat Ana Oprisan, manager de program ROMACT în cadrul Consiliului Europei, pentru EURACTIV, adăugând că este foarte greu să-i determini pe romi să participe activ. Prin proiectul ROMACT, Consiliul Europei încearcă să stimuleze participarea în Bulgaria și România, având în vedere că romii nu sunt un grup „omogen”.

Întâlnirile „organice”

„Ne menținem grupurile de acțiune comunitară care nu sunt stabilite oficial, nu sunt monolitice, ci sunt grupuri organice și deschise, astfel încât oricine să poată veni și pleca, pentru că altminteri, sfârșești mereu cu aceeași oameni”, a explicat aceasta, adăugând că întâlnirile au loc adesea în cafenele și școli.

Consiliul Europei colaborează și cu facilitatori de pe teren pentru a pregăti romii să participe la procesele decizionale locale. „Practic, îi învățăm pe oameni cum să participe la o reuniune a Consiliului local”, a declarat ea.

Potrivit dnei Isabela Mihalache, responsabilă pentru promovarea drepturilor omului în cadrul Rețelei ERGO, experții romi joacă un rol crucial la nivel local în România. „Indiferent dacă comunitatea are nevoie de apă, de un canal de asanare sau de utilități absolut de bază, este mult mai ușor ca aceste nevoi să fie revendicate prin această formă de reprezentare la nivelul municipalității”, a spus ea.

În opinia sa, experții romi ajută administrația să „cartografieze câți romi trăiesc acolo și care este situația lor”, ceea ce duce în cele din urmă la decizii luate de Consiliul local. Problemele legate de cartografiere pot determina, de asemenea, autoritățile locale să solicite resurse de la nivel național care să fie alocate comunității rome.

Bugetarea dedicată romilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *