Iulian Nunucă a câştigat vineri seara trofeul “Vocea României” şi premiul de 100.000 de euro. El a făcut parte din echipa lui Tudor Chirilă.
Tânărul provine dintr-o familie de lăutari. Bunicul şi tatăl său sunt renumiţi în acest domeniu, iar el a moştenit, la rândul lui, talentul muzical. Şi-a dorit dintotdeauna să ajungă şi el un cântăreţ cunoscut.
„M-am regăsit în muzica pop, clasică, dar n-aş putea să spun că sunt diferit, până la urmă sunt ţigan şi nu fug de asta, mă mândresc cu toată inima că sunt ţigan! Sunt diferit prin faptul că am ales să fac altceva decât ceea ce ei şi-au propus”, a declarat el la Pro TV.
Tânărul din Pașcani mai are şi o soră, dar şi un frate mai mic, pe care i-a prezentat într-o postare de pe contul lui personal de Instagram.
Iulian a fost prezent şi în 2016 in finala unei alte emisiuni-concurs „Next Star”, de pe Antena 1.
Locul patru a fost câștigat de Winael Baldus, locul trei de Teodor Debu, iar locul doi a fost ocupat de Andra Botez. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Cine este marele câștigător de la Vocea României: „Sunt țigan și mă mândresc cu asta!”