O iniţiativă care ajută la conservarea, promovarea și dezvoltarea culturii rome. Interviu cu dr. Delia GRIGORE, fondatoarea Muzeului
„În lipsa unui muzeu fizic, am considerat foarte importantă realizarea unui muzeu virtual al culturii romilor, care poate fi vizitat atît de romi și de neromi din România, cît și de romi și neromi din oricare colț al planetei, fapt care îl face, cel puțin prin gradul de accesibilitate, chiar mai important decît un muzeu fizic” (dr. Delia Grigore). Pe 20 februarie 2023, zi simbolică pentru romii din România (căci pe 20 februarie 1856 a fost promulgată, în Ţara Românească – de către domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbei –, „Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul românesc”, marcînd ultimul act normativ privind dezrobirea romilor aflați în proprietatea boierilor, în Principatele Române), a fost lansat primul Muzeu virtual al culturii romilor.
Muzeul a fost realizat în proiectul ,,Putem mai mult împreună”, implementat în perioada 01.01.2021- 28.02.2023 de către Fundația Agenția „Împreună”, alături de partenerii săi, Centrul Național de Cultură a Romilor „Romano Kher”, Asociația Centrul Rromilor „Amare Rromentza”, Asociația Comunităților Marginalizate Botoșani, Asociația Romilor din Făgăraș, Asociația DANROM Făurei, Asociația Agenția de Dezvoltare Comunitară Buzău, Asociația Romilor Ursari din Dagîța. Proiectul a fost finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene, în cadrul Programului ,,Dezvoltare locală”.
Muzeul virtual al romilor poate fi accesat la https://romanomuseum.com/, fiind disponibil în limbile română, rromani și engleză. Acesta este structurat pe opt spații virtuale, care reflectă atît valorile culturii romani tradiționale și moderne, cît și istoria tragică a romilor din România (sclavia, Holocaustul, etnocidul cultural din perioada regimului socialist, rasismul anti-rom contemporan), atît etnotipul romano ancestral, cît și procesul de modernizare a acestuia; atît Rromanipen-ul în valoare absolută, cît și cultura stigmatului internalizat; atît procesul istoric de emancipare civică și culturală a romilor de după eliberarea din sclavie și pînă în prezent, cît și proiecția romilor în viitor sau procesul de construire a națiunii romani non-teritoriale și transfrontaliere. Toate componentele Muzeului sînt prezentate prin intermediul unui fond de sunete (inclusiv voci care citesc documente istorice) și muzică și al unei grafici minimaliste, care induc empatie vizitatorului, precum și prin imagini de documente istorice, fotografii de epocă și fotografii/filme contemporane, care reconstituie momentul sau elementul urmărit.
Am vorbit despre această inițiativă, despre nevoia unui astfel de muzeu în societatea contemporană, dar și despre semnificația acestuia pentru identitatea culturală romă cu etnoloaga și activista pentru cultura romilor, dr. Delia Grigore, fondatoarea Muzeului.
Delia Grigore este doctor în Arte vizuale, specializarea etnografie-etnologie, obținînd acest titlu în 2004, la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, cu o teză referitoare la cultura tradițională a romilor. Activează în mișcarea romilor de aproape 30 de ani, în ultimii 22, îndeplinind misiunea de președintă a Asociației Centrul Rromilor „Amare Rromentza”. Lucrează, de peste 20 de ani, la Secția de Limbă și Literatură Rromani a Facultății de Limbi și Literaturi Străine – Universitatea din București, în prezent fiind lector universitar doctor, iar din 2018, este membră a Academiei Barvalipe a Institutului European Rom pentru Arte și Cultură din Berlin. Iată cîteva dintre cele mai importante lucrări ale sale: Rromanipen – mistica familiei la rromi, Editura Salvaţi Copiii, Bucureşti, 2001; Introducere în studiul elementelor de cultură tradiţională ale identităţii rrome contemporane – curs de folclor şi antropologie rromă, Editura Universităţii din Bucureşti – CREDIS, 2001; Rromanipen – Fundamente ale culturii rromani, Editura Amare Rromentza, Bucureşti, 2011; Identitatea rromă contemporană – între etnotip și stereotip, Editura Amare Rromentza, Bucureşti, 2017. De asemenea, a fondat și coordonează cenaclul literar al scriitorilor romi ,,Amare Rromentza”, din 2020, este membră a Societății Scriitorilor ,,Costache Negri” din Galați, iar din 2022, este membră a Rețelei Naționale a Scriitorilor Romi și a Scriitoarelor Rome a Centrului Național de Cultură a Romilor – Romano Kher. Delia Grigore își iubește atît de tare rădăcinile etnice, încît și-a dedicat cea mai mare parte a vieții mature căutării, cunoașterii, păstrării, dezvoltării și promovării culturii romani.