Alături de evrei, romii au murit în tăcere. Moartea lor a fost ascunsă chiar și poporului român, care nu trebuia să știe că guvernanții săi transformaseră România într-un stat criminal, cu o violență comparabilă cu cea a Germaniei naziste.
Documentele din arhive atestă că, în 24 mai 1942, în România a fost efectuat, prin organele poliţiei şi jandarmeriei, un recensământ al rromilor în vederea pregătirii deportării.
S-a început prin confiscarea bunurilor, prin Centrul naţional de românizare. Apoi, s-au raţionalizat alimentele, pentru evrei şi rromi, pentru rromi chiar mai puţin. Selecţia indezirabililor se făcea prin categorii de moralitate, criminalitate şi economice etc., dar nu erau suficiente pentru a preîntâmpina deportarea, conform lucrării „O Samudaripen. Holocaustul Romilor“ a Centrului Național de Cultură a Romilor.
Rromii nomazi au fost primii atinşi de persecuţii, prin Ordinul nr. 70S/1942 al Preşedinţiei Consiliului ordonându-se deportarea lor în Transnistria, fără nici o exceptie. Numărul și identitatea acestora vor rămâne pentru totdeauna necunoscute, o mare parte fiind executată imediat.