Momente artistice, expoziție de lucrări și o „masă rotundă”, nu departe de Timișoara. Studenți voluntari ai Universității de Vest, împreună cu tineri privați de libertate de la Centrul de Reeducare Buziaș au defășurat activități de socializare, în cadrul programului „Spații comune în mediul penitenciar – 2019”.
Spectatorii prezenți la Centrul de Reeducare Buziaș au avut parte de o scenetă interpretată de participanții la program. Prin aceasta, s-a atras atenția asupra absurdităților ce apar în procesele de etichetare a persoanelor percepute ca „diferite”. De asemenea, sub scaunele celor prezenți s-au regăsit mesaje ale celor privați de libertate.
Participanții au avut și o întânire cu reprezentanții presei. Ei au urmărit să transmită un mesaj de conștientizare, cu ajutorul unei proiecții de colaje formate din titluri ale unor articole colectate din presa locală, dar și printr-un moment artistic prin care făceau referire la reprezentările în mass-media a persoanelor de etnie rromă. La „masa rotundă”, tinerii au împărtășit experiențele lor din cadrul programului.