Consiliul Judeţean (CJ) Buzău a aprobat finanţarea organizării a trei olimpiade naţionale şcolare de Chimie, Pedagogie şi Limba romani pe parcursul lunii aprilie, ultima dintre ele fiind adaptată în baza a trei dialecte uzitate în România şi Uniunea Europeană, cel al ursarilor, spoitorilor şi carpaticilor.
Potrivit CJ Buzău, competiţiile şcolare sunt la fază de nivel naţional, stabilite prin calendarul aprobat de Ministerul Educaţiei pentru a se desfăşura în judeţ în anul şcolar 2023 – 2024.
„Proiectul de hotărâre pentru aprobarea cofinanţării din bugetul propriu al judeţului Buzău 2024 a organizării fazei naţionale a Olimpiadelor şcolare de Chimie, Pedagogie şi Limbă Romani Maternă, a Concursului Naţional ‘Margareta Sterian’ ediţia a – XIV-a, respectiv a Proiectului Judeţean ‘Învăţământul buzoian între tradiţie şi modernitate’. Prin proiectul de hotărâre iniţiat propun susţinerea în continuare a activităţilor educaţionale reprezentate de olimpiade şcolare faze naţionale şi concursuri naţionale”, a afirmat preşedintele CJ, Petre Emanoil Neagu, conform proiectului de hotărâre.
La nivelul judeţului Buzău, Limba romani este predată în două unităţi de învăţământ, iar unul dintre reprezentanţii comunităţilor de romi explică faptul că subiectele în cadrul olimpiadei ar putea fi redactate în baza dialectului ursăresc, folosit de comunităţile de ursari din întreaga Europă.
„Sunt în jur de 72 de copii din întreaga ţară şi în jur de 30 de cadre didactice însoţitoare, invitaţi, plus o comisie de la Bucureşti formată din profesori de limba romani. Nu în toate judeţele din ţară se predă limba romani, sunt doar vreo 30 de judeţe, printre care şi Buzău. În judeţ se predă în două şcoli, una în comuna Calnivi, alta la Şcoala 14 din municipiul Buzău. În cadrul olimpiadei se organizează, de regulă, o probă scrisă de limba maternă romani. Se dă din programa şcolară, eu chiar am fost până de curând împotrivă pentru că este o limbă, un amalgam de cuvinte intentate pentru că nu existau cuvinte în limba romani, dar am înţeles acum că filonul pe care s-a croit această limbă este filonul limbii ursăreşti, cea care o vorbim noi în cartierul Simileasca şi este vorbită de foarte mulţi romi din Europa”, a declarat pentru Agerpres, preşedintele Partidei Romilor „Pro Europa” Buzău, Călin Iosif.
Subiectele pentru elevii care vor participa la olimpiada de Limbarromani sunt inspirate din curicula originală, dar şi din texte adaptate din limba română.