Shadow

Romi contra ucraineni, sau când săracii urăsc săracii  

La 10 iunie, un tânăr rom din Cehia a murit după ce a fost înjunghiat în tramvai de un ucrainean. Au urmat chemări la violență din ambele tabere, dar și un efort comun de aplanare a tensiunii. Chiar dacă nu s-a mai întâmplat nimic grav, incidentul a scos la iveală frustrările dintr-o societate cu probleme în acceptarea diversității etnice, amplificate de războiul din Ucraina.

Incidentul de la Brno, soldat cu moartea lui Nicolas, a avut loc pe fondul nemulțumirii crescânde a unor categorii sociale cehești, în primul rând celei mai sărace, față de ceea ce percep ca „privilegiile” acordate de statul ceh sutelor de mii de refugiați din Ucraina.

Pe rețelele sociale circulă informații false despre cum copiii ucraineni ar avea prioritate la înscrierea la școală, despre cum refugiații din Ucraina strâmbă din nas la condițiile de viață oferite în Cehia, cum sunt de fapt bogați și nu fac decât să se îmbogățească mai mult pe spinarea cehilor de rând ș.a.m.d.

Asemenea sentimente au culminat în primăvară cu o serie de demonstrații de protest, inclusiv una la care participanții au încercat să smulgă un mare steag ucrainean de pe clădirea Muzeului Național, în centrul Pragăi.

Chiar dacă guvernul de centru-dreapta, pro-occidental a condamnat asemenea gesturi, el a acceptat tacit să reducă asistența pentru refugiații ucraineni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *