Comunitatea de romi strămutată din Ucraina la Chișinău din cauza războiului nu are suficientă pregătire profesională și nu poate să se angajeze la posturi bine plătite. Cei care au reușit să se încadreze pe piața muncii, au găsit locuri din sfera deservirii care sunt mai accesibile pentru reprezentanții grupului etnic. O spune directorul general al organizației „Tarna Romˮ, Marin Alla, la o conferință de presă, transmite IPN.
Potrivit organizatorilor conferinței, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, împreună cu „Tarna Romˮ, desfășoară sesiuni de formare și informare a potențialilor angajați din comunitate. Pe lângă aceasta, Agenția oferă o listă de locuri vacante solicitate de refugiații de etnie romă din Ucraina. O altă acțiune importantă se referă la informarea angajatorului cu privire la persoana care dorește să se angajeze la muncă, precum și angajatului i se explică obligațiile de muncă. La fel, se efectuează deplasări la locul de muncă pentru a se asigura că există condiții potrivite pentru angajați, a comunicat directorul general al organizației.
Organizația „Tarna Romˮ oferă consultanța pentru identificarea preferințelor și abilităților de muncă ale romilor și colaborează strâns cu angajatorii locali pentru a reduce discriminarea comunității etnice pe piața muncii. Marin Alla propune ca angajatorii din Republica Moldova care are potențial și locuri vacante pentru refugiații de etnie romă „să creeze o cotă posibilă de angajare cu scopul ca Guvernul Republicii Moldova să prevadă unele acțiuni de facilitare, inclusiv prin scutire de impozite, cu scopul ca aceștia să poată să deschidă mai multe locuri și să poată să aducă în câmpul muncii mai mulți romi”, a menționat Marin Alla.
Aliona Ciurar, coordonator de proiect în cadrul organizației „Tarna Romˮ care ajută refugiaților de etnie romă din Ucraina să se angajeze la muncă, a menționat că datorită conlucrării cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă s-a reușit încadrarea în câmpul muncii a mai mulți etnicii romi refugiați din Ucraina. Organizația lucrează cu romii care se află în centrele de plasament din Ungheni, Glodeni, Ialoveni, Chișinău etc. Potrivit ei, principala provocare constă în faptul că majoritatea refugiaților ucraineni de etnie romă nu pot să se angajeze la muncă, deoarece nu au pregătirea