Shadow

Din Viaţa Romilor

Sâmbăta aceasta, într-o nouă ediție „Din viața romilor”, aflați ce evenimente culturale au avut loc în ultimele săptămâni cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor și nu numai.

Pentru prima dată în istorie, limba romani s-a auzit în Aula Academiei Române. De asemenea, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București a găzduit un curs interactiv de sociologia muzicii lăutărești.

Pe lângă evenimentele desfășurate în mediul academic, Ziua Internațională a Romilor a fost celebrată și pe străzile capitalei.  Avem imagini și de la Marșul Prieteniei, o inițiativă a Departamentului pentru Relații Interetnice, Centrul Național de Cultură a Romilor „Romano-Kher” și a Agenției Naționale pentru Romi, dar și de la spectacolul grandios din Piața Ferentari,oferit de Partida Romilor „Pro-Europa”, unde artiști de renume au impresionat publicul cu mesaje de solidaritate pentru minoritatea romă.
Totodată, filialele Partidei Romilor din toată țara au organizat mai multe acțiuni în scopul promovării culturii rome și a diversității etnice, printre care și Gala de Excelență a Romilor, aflată la a patra ediție în județul Giurgiu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *