Shadow

Finalizarea proiectului ROM(a)NOR Interferences

În perioada 25-28 aprilie 2024, Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti organizează o serie de evenimente prilejuite de încheierea proiectului ROM(a)NOR Interferences, un proiect complex şi unic ce reprezintă o incursiune în timp şi spaţiu pentru a promova, valorifica şi revitaliza patrimoniului cultural specific etniei rome prin muzeologie şi incluziune socială, în vederea îmbunătăţirii situaţiei populaţiei de etnie romă.

Proiectul, lansat în luna mai 2022, se adresează minorităţii rome în ansamblul său şi publicului vizitator din România şi Norvegia, precum şi muzeelor organizatoare (Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Anno Museum) şi îşi propune revitalizarea moştenirii culturale rome. A fost cercetat patrimoniul cultural al romilor în vederea identificării unor elemente tipice de arhitectură vernaculară. Pe baza cercetărilor, o gospodărie specifică cu inventar complet a fost reconstruită în Muzeul Satului, iar bunurile culturale mobile au fost conservate şi restaurate de specialiştii muzeului.

Pe data de 25 aprilie, de la ora 11.00, la scena Dumitra, va avea loc conferinţa de presă, urmată de la ora 13.00 de inaugurarea Casei lui Lazăr Naftanailă, transferată în muzeu din satul Calbor, jud. Braşov şi a Şurii adusă din Vişeul de Mijloc, jud. Maramureş, ce adăposteşte acum spaţiul expoziţional şi cel dedicat realităţii virtuale. Cu această ocazie, îl veţi cunoaşte pe Lazăr, primul ghid virtual, care vă va arăta că Viaţa este o călătorie shukară!

Astfel, Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti devine primul muzeu din România care foloseşte inteligenţa artificială pentru a prezenta vizitatorilor istoria, viaţa şi cultura romilor. Alături de partenerii norvegieni de la Glomdal Anno Museum se vor afla reprezentanţi ai Ministerului Culturii, ai Preşedinţiei, finanţatorii proiectului, diplomaţi, meşteri romi şi evident echipa proiectului: cercetători, muzeografi, restauratori.

Vineri, 26 aprilie, de la ora 11.00, în curtea Casei Lazăr Năftănăila va avea loc dezbaterea despre situaţia romilor şi a moştenirii lor culturale şi identitare, intitulată „Locuri. Locuire. Meşteşuguri”, lansarea catalogului expoziţiei „Romii- povestea noastră” şi a albumului dedicat proiectului ROM(a)NOR Interferences.

Sâmbătă, 27 aprilie de la ora 14.00, la Scena Dumitra, va fi lansat volumul de reportaje şi interviuri „Dadestar Chaveste – Poveste Lautarească” a jurnalistului Iulian Ignat, urmat de un spectacol susţinut de Mieluţă Bibescu, Zvetlana Perjovschi, renumitul acordeonist Ionică Minune şi Mihaela Staicu, iar de la ora 17.00, Damian Drăghici revine în faţa publicului cu proiectul Meditaţii Lăutăreşti. Pe parcursul celor 4 zile, pe aleile muzeului vor fi prezenţi şi meşteri romi din toată ţara care îşi vor prezenta produsele şi vor susţine şi o serie de ateliere pentru public.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *