Shadow

Gelu Duminică, revoltat de discriminarea din învățământ: „Știu ce înseamnă foamea în stare pură, să îți iei pumni în gură”

Diferența dintre „toleranță” și „egalitate”

Întrebat de un student despre o metodă concretă prin care putem ajunge la oamenii care nu manifestă deloc toleranță, Gelu Duminică a spus că nu are o rețetă magică, dar este deschis la propuneri.

El a mai ținut să sublinieze felul în care privite și incluse comunitățile de minorități în societate, la ora actuală și modul în care mentalitățile ar trebui schimbate.

„Eu urăsc cuvântul toleranță. (…) Toleranță nu înseamnă valorizare, nu înseamnă respect, nu înseamnă apreciere, nu înseamnă nimic. Înseamnă: sunt și ei oameni. De la sunt și ei oameni, până la egalul meu, e cale lungă. De la au și ei drepturi până la au aceleași drepturi ca mine, știți ce cale lungă e?”, a întrebat el, retoric.

Eu am crescut într-o familie extrem de conservatoare, romi adevărați. Eu am fost învățat, citez, că suflet de român n-am să cumpăr niciodată. Tata îmi spunea că poți să duci un român în spate 10 ani. Dacă îl pui jos, tot cioară o să te facă. Noi avem toate argumentele să urâm România. (…) Am crescut în comunitățile alea. Știu ce înseamnă foamea în stare pură, am trăit-o. Știu ce înseamnă să îți iei pumni în gură că ești cioară. Spuneți-mi ce trebuie să fac împreună cu voi ca a mea copilă și copilul vostru să trăiască într-o societate mai bună și să nu treacă prin ce am trecut eu, a povestit Gelu Duminică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *