Shadow

Am vorbit cu mame din România care au adoptat copii romi pe care nimeni nu i-a vrut

A fost nevoie de un caz revoltător ca să vadă o societate întreagă cât de putred este un sistem care se presupune că-i protejează pe copii. Drama Sorinei, fetița de opt ani din Baia de Aramă, luată cu mascații de la asistenta maternală, l-a scos pe ministrul Muncii în fața camerelor de televiziune cu anunțul în mână: legea adopțiilor se va schimba. Doar că schimbarea e mai degrabă praf în ochi, când eșecul este unul comun: de la angajații din sistem la întregul sistem.

Dacă vrei să adopți cu adevărat, nu te împiedică 1 500 de lei în plus sau în minus. Dacă eu vreau să-i cumpăr copilului pe care-l vizitez o ciocolată și o jucărie, nu am nevoie ca statul să îmi dea banii ăștia înapoi”, îmi spune o mamă care a adoptat doi copii de etnie romă, în 2017 și 2018.

Adevăratele problemele se rostogolesc din anii 90 încoace, de când veneau reporterii străini în România și relatau despre „orfelinatele groazei”: copii sedați cu medicamente de care nu au nevoie, încadrați cu handicap fictiv, asistenți maternali care îi folosesc pentru a-și câștiga pâinea. Copii evaluați psihologic superficial de specialiști slab pregătiți, care obțin statut de adoptabil” după ani de plasament, introduși pe listele de „greu adoptabili” după ce au fost refuzați de sute de familii. Sunt doar câteva dintre realitățile de care s-au lovit părinții care au reușit să adopte. Cei care au făcut-o s-au uitat acolo unde cei mai mulți refuză să privească: la lista copiilor greu adoptabili, introdusă în 2016.

„E cea mai bună schimbare pe care au făcut-o: lista asta ne-a dat nouă copilul”, îmi spune o mamă care a adoptat tot un copil de etnie romă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *