Viorel Achim, unul dintre cei mai cunoscuți istorici specializați în istoria romilor în România și sud-Estul Europei, a vorbit în cadrul unei conferințe internaționale la Sibiu despre relația Bisericii Ortodoxe (BO) cu romii de-a lungul anilor care au precedat crearea statului modern România până la începutul Primului Război Mondial. Potrivit lui, de-a lungul istoriei a existat un tablou foarte mare și fragmentat al relației Bisericii Ortodoxe Române cu romii, în același timp subiectul „religiei și bisericii la romi” fiind unul „dificil”, din cauză că „nu avem foarte multe surse; uneori e nevoie de imaginație de a le găsi; apoi e vorba de diversitatea populației rome – una greu de înțeles care vine din alt mediu istoric”. „Populația romă a fost foarte-foarte diversă și una mobilă”, a punctat istoricul.
Vreau să pomenesc de un ordin pe care l-a dat în 1786 domnitorul Țării Românești, Nicolae Mavrogheni. Documentul e special, din 13 august 1786. Aflăm de aici, de fapt el ordonă că vor fi trimiși preoți duhovnici, confesori, la țiganii nomazi din munți, ca să-i boteze și să-i sfătuiască să meargă la biserică, deoarece, spune el, acești țigani n-au nicio religie și nicio rânduială.
Sunt expresii foarte interesante în acest document (…)
Vă citez un mic fragment, pentru că e ilustrativ pentru ce s-a început atunci și a continuat vreme de vreo 60 de ani: spune că Domnul a ordonat ca doi preoți duhovnici… «ca să vă arate Dumnezeiasca Scriptură, să vă învețe și să vă facă a cunoaște Dumnezeirea și pravoslavnica credință. Să vă boteze, să vă spovedească, să vă grijească, fără nicio cheltuială și nicio plată».
Romii nu au avut în România religia lor. Doar un grup a fost păgân
)
Când ne referim la relația BO cu romii, primul lucru care îmi vine în minte este sclavia și faptul că BO a avut sclavi. După părerea mea, aceasta este o moștenire grea pentru BO. În ultimii ani se vorbește în România despre aceasta și cred că aceasta trebuie să fie asumată. Și cred că trebuie să fie construită o relație specială între Biserică și acești credincioși care au fost fideli bisericii”, a spus Viorel Achim.
Acesta a subliniat că pe la anii 1830, la începutul procesului de modernizare a României, în acel moment Biserica era principalul proprietar de sclavi. Achim a precizat că nu e vorba însă de Biserică ca instituție, ci de organizații și așezăminte sociale și culturale care țineau de biserică. „Acestea au stăpânit sclavi, nu Biserica. Biserica nu a fost implicată, ca instituție, dar au fost mănăstiri, inclusiv biserici parohiale din orașe au avut sclavi care i-au explorat și obținut venituri; au fost episcopiile, dar și mitropolia Țării Românești – dar nu ca instituție națională, ci ca organizație economică și administrativă. Au avut sclavi în România și spitalele. Sclavia s-a manifestat în felul acesta”, a punctat istoricul.
„Relația Bisericii Ortodoxe cu romii depășește robia”
În plus, a povestit Viorel Achim, Biserica Ortodoxă a legitimat sclavia „prin oamenii ei, care au creat legile, și care, în scrierile lor teologice, au legitimat sclavia ca fiind ceva dat de Dumnezeu, asta până târziu, când elita și-a schimbat teoria cu privire la sclavi. Și în BO au existat oameni cu convingeri aboliționiste”.
Achim accentuează că „relația BO cu romii depășește însă robia”, precizând că „Biserica s-a îngrijit de robii ei mai mult decât a făcut-o statul sau privații, care aveau și ei robi”. „Biserica s-a ocupat mai mult de viața spirituală a acestor oameni. Evident, au fost și abuzuri, dar făcând o medie, Biserica s-a îngrijit mai bine de aspectele spirituale, morale ale romilor”, a explicat cercetătorul Academiei Române, care a oferit și două exemple în acest sens: