În Italia mii de romi, inclusiv din România, trăiesc de decenii la marginea societăţii. Cam jumătate din ei au cetăţenie italiană, dar birocraţia şi lipsa de înţelegere le îngreunează integrarea.
Un copil mic fără pantaloni stă pe treptele barăcii. Andreea, în vârstă de 24 de ani, cu păr lung negru, îmbrăcată într-un tricou cu strasuri, se uită impasibil la nepoata ei. “Fata mea avea şi ea un an când brusc a murit”, spune ea dintr-o dată. De ce? Tace, nu ştie, poate nu vrea să se mai gândească la asta. Dar apoi spune că a fost o răceală. “Medicii i-au dat medicamente greşite”. Când fetiţa a avut febră, ea a chemat salvarea. Două ore mai târziu era moartă.
Baraca are opt metri pătraţi şi e încropită din tablă ondulată. În ea se află un covor oriental, paturi pliante şi un reşou. Andreea este însărcinată în luna a şaptea şi nu doreşte să ne divulge numele ei real. Este de etnie romă şi s-a născut în Italia. Şi fiica ei s-a născut în Italia dar nu a putut fi dusă la medicul pediatru fiindcă nu avea acces la sistemul de sănătate publică. Familia nu are drept de şedere în Italia, şi asta deja de decenii. La fel ca alte mii de romi care trăiesc în capitala Roma, ea locuieşte în una din cele opt tabere pentru romi, concepute iniţial ca adăposturi provizorii. Ulterior, ele s-au permanentizat, pe Via di Salone, la marginea de est a Romei.
Sărăcie lucie
În apropiere nu se află decât autostrada care leagă Roma de oraşul l’Aquila. Municipalitatea a instalat aici barăcile în urmă cu 20 de ani. Sunt legate la reţeaua de canalizare şi curent, dar materialele care au fost folosite nu sunt durabile. Barăcile sunt numerotate şi cam atât. Unii au grup sanitar, alţii se spală cu furtunul. Romii provin din Serbia, România, Bosnia-Herţegovina. Mulţi au paşapoarte italiene, dar unii nu au deloc. Câteodată vin oameni din alte tabere pentru a se lua la harţă. La intrarea în tabără stă de pază un poliţist. Când conflictele ameninţă să degenereze, câteodată intervine.
Cine intră în tabără vede cu ochii săi ce înseamnă sărăcia lucie. Adulţi cu dinţii stricaţi, cu vedere slabă, multe femei sunt însărcinate. Copiii se joacă în maldăre de gunoi, haine vechi, obiecte de uz casnic defecte şi vechituri. Jumătate din cei aproximativ 300 de locatari ai taberei sunt copii. Seara îşi fac apariţia şobolanii. Să stea de vorbă cu ziariştii? “Doar vedeţi cum trăim aici”, spune cumnata Andreei, care tocmai iese dintr-o baracă. “Ne-au aruncat aici ca pe nişte câini de pripas”.
În Italia trăiesc, potrivit organizaţiei de ajutorare “Associazione 21 luglio”, aproximativ 180.000 de romi. Jumătate din ei au cetăţenie italiană. Cifrele variază, fiindcă un recensământ pe criterii etnice este interzis. 10 la sută din ei trăiesc în tabere, majoritatea în oraşele mari. Aceste tabere sunt un ghimpe în ochii politicienilor, un ghimpe pe care ei l-au făcut posibil, când zeci de mii de romi au venit în Italia din fosta Iugoslavie, în anii 1990. Probabil că în nicio altă ţară intoleranţa faţă de această minoritate nu este mai mare decât în statul mediteranean. În cadrul unui sondaj realizat de Institutul Italian împotriva Discriminării Rasiale în martie 2023, mai bine de jumătate din cei chestionaţi au spus că romii sunt o primejdie pentru societate. În capitală, mai bine de două treimi au susţinut acelaşi lucru. Politicienii vorbesc în continuare despre “nomazi”, deşi romii trăiesc de 600 de ani pe acele meleaguri. Numai trei la sută din ei nu sunt sedentari, şi spre deosebire de alte state ale UE, această minoritate nu este protejată, deşi Italia a fost clar avertizată în acest sens.