La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București s-a derulat un proiect ambițios, care a adus în lumină bogăția culturală a romilor, printr-o colaborare unică cu ANNO Museum din Norvegia. Împreună, cele două muzee au făcut o incursiune în timp și spațiu dedicată acestei minorități.
Desfășurat în perioada ianuarie 2022 – aprilie 2024, proiectul „ROM(a)NOR Interferences”, susținut de Granturile SEE prin programul RO-Cultura, și-a propus să contribuie la revitalizarea moștenirii culturale a romilor, prin atragerea unei noi audiențe, dornice să le asculte povestea și să le cunoască istoria.
„Am propus campanii de cercetare în satele romilor din întreaga țară. Am vizat cunoașterea istoriei locuirii și vieții romilor, dar și identificarea patrimoniului lor, care ulterior a fost transferat la Muzeul Satului în expoziția în aer liber sau în colecțiile de patrimoniu. Apoi am organizat târguri și sesiuni de dezbatere privind revitalizarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale rome”, a explicat managerul muzeului, doamna Paula Popoiu.
O gospodărie romă a fost reconstruită la București
În urma cercetărilor efectuate de specialiștii muzeului pe teren, în biblioteci și arhive și ținându-se cont de caracterul arhitecturii romilor, s-a luat decizia replicării unei case cu valoare memorială.
Aceasta a fost și realizarea cea mai importantă a proiectului: strămutarea și reconstrucția unei construcții de patrimoniu etnografic, respectiv o gospodărie romă (casă, atelier, fântână), în prestigiosul muzeu din București.
Lazăr Năftănăilă a fost un om care, într-o epocă extrem de grea, în perioada celor două Războaie Mondiale, a avut curajul extraordinar să vorbească despre drepturile romilor, din rândul cărora făcea parte. El a fost și preşedintele primei asociaţii rome moderne din România (Societatea Înfrăţirea Nerustică, 1926) şi fondatorul primului ziar al romilor (Neamul ţigănesc, 1934).
Casa strămutată și reclădită la Muzeul Satului din București a fost construită în jurul anului 1890 de către George Năftănăilă, tatăl lui Lazăr.