După succesul primei ediții, urmează RROMA FILM FESTIVAL ediția a II-a, la Brașov și în Comuna Augustin, în perioada 30 august – 1 septembrie 2024, fiind unicul festival de film dedicat culturii rome din zona Balcanică. Această ediție este inspirată de sunetele magice ale marelui interpret Johnny Răducanu care va fi omagiat printr-un proiect cinematografic cu titlul „300 Roma Tears – Johnny’s Legacy” semnat de nepotul acestuia, compozitorul și muzicianul de renume mondial Michael Crețu.
Artistul va susține un recital extraordinar de muzică gypsy jazz în formula Michael Cretu Trio. Acesta este artist rezident la Universitatea Salford din Manchester şi director muzical al orchestrei Manchester International Roots Orchestra. Remarcabilul compozitor va susține și un masterclass despre contribuția și influența pe care artiștii romi o au în cultura europeană.
Totodată, cea de a doua ediție a festivalului va aduce un omagiu actriței Rona Hartner – promotoare a culturii rome nu doar în spațiul cinematografic, ci și in cel muzical – membru fondatator al festivalului.
Pe o perioadă de trei zile, publicul va beneficia de proiecții de film aflate în competiție, inspirate din cultura romilor, dar și de creații cinematografice de lung metraj consacrate, care și-au câștigat faima pe plan național și internațional. Cinefilii vor avea ocazia ocazia de a se întâlni cu personalități din domeniul cinematografiei și muzicii ce au în prim plan artiști romi. Alături de filme, participanții la festival se vor bucura de lansări speciale de carte, dansuri tradiționale, întâlniri cu artiștii și workshopuri.
Evenimentele vor avea loc la Cinema Modern din Brașov, la Cetatea Brașovului, la Centrul Cultural al Comunei Augustin și în Parcul Primăriei din Augustin. Festivalul organizat de Asociația CRN și este susținut de Consiliul Județean Brașov, Primăria Municipiului Brașov, Primăria Comunei Augustin și Centrul Cultural Reduta, având ca parteneri firma de producție cinematografică Rock House Events și Asociația Culturală ANCE EUROPE. Partenerii media sunt Cinemaraton, Prima TV și RFI România.