Shadow

Cultura

Festivalulul Romani Kultura: Muzica şi tradiţiile romilor, promovate în Piaţa Sfatului din Braşov

Cultura tradiţională şi modernă romă va fi promovată în cadrul Festivalului „Romani Kultura 2024” în Piaţa Sfatului din Braşov, timp de patru zile, de joi şi până duminică, prin concerte, expoziţii şi ateliere meşteşugăreşti.

Evenimentul este organizat de Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov şi cu sprijinul Partidei Romilor „Pro-Europa”.

Conform unei informări transmisă de Primăria Braşov, programul evenimentului cuprinde recitaluri muzicale susţinute de lăutari romi consacraţi, expoziţia „Romi pentru România”, cu personalităţi ale culturii rome care au adus un aport la dezvoltarea societăţii româneşti, ateliere meşteşugăreşti pentru copii, iar cei interesaţi de explorarea şi cunoaşterea culturii rome mai în detaliu o pot face prin intermediul cărţilor pe care le vor putea găsi la standul Editurii CNCR.

Potrivit sursei citate, peste 30 de meşteşugari romi din toate colţurile României, reprezentanţi ai celor mai importante bresle tradiţionale ale romilor, vor fi prezenţi în Piaţa Sfatului cu obiecte de artizanat, precum şi pentru a oferi demonstraţii de lucru.

În cadrul festivalului va fi amenajată şi o zonă unde doritorii vor putea să guste preparate aparţinând gastronomiei rome şi româneşti, au mai precizat organizatorii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *