Am găsit de curând un citat care pare să justifice multe dintre problemele societății de azi: „Cea mai mare problemă a comunicării este că nu ascultăm pentru a înțelege, ci doar pentru a răspunde.“ Mi s-a părut potrivit să vă aduc în atenție acest citat. Mai cu seamă că următorul material este dedicat comunității rome din satul Glod, comuna Moroieni, județul Dâmbovița. Și, ca atare, e posibil ca printre reacțiile stârnite de acest material să fie și cele de respingere sau stigmatizare absolută, fără ca realitatea să se schimbe totuși vreun pic ca urmare a acestei atitudini. Romii trăiesc alături de noi. Putem să ne prefacem că nu îi vedem, să îi marginalizăm sau să căutăm soluții pentru a-i integra în societate. Indiferent de opțiunea noastră, ei vor fi în continuare acolo. Personal, trebuie să recunosc că, atunci când am ajuns în Glod, am fost „dezarmată“ de orice prejudecată. Oamenii de acolo ne-au primit cu emoție, mult bun simț și cu speranța că poate cineva îi va auzi. Că poate cineva va auzi omul, și nu romul.
Tradiție și unică sursă de venit
– Domnule Justin Soreanu, este greu să treci prin comuna Moroieni și să nu remarci satul Glod. Ce puteți să-mi spuneți despre această comunitate?
– Glod este un sat de romi. Însă niciunul dintre locuitorii lui nu vorbește limba țigănească. Principala sursă de venit a oamenilor de aici o reprezintă valorificarea lingurilor, măturilor, a târnurilor, a coșurilor împletite din răchită, material care se procură foarte greu. Însă cei mai mulți fac linguri din lemn. În trecut aici se făceau albii din lemn de plop. Se lucra la o astfel de albie între 8 și 33 de ore. Acum mai sunt doar 3-5 bătrâni care fac asta. Oamenii care se ocupă cu așa ceva nu au serviciu și fac asta pentru a-și câștiga traiul. Dincolo de acestea, este și un aspect cultural. Pentru că ei păstrează o tradiție a străbunilor.
De unde vin coșurile din Piața George Coșbuc
– Vorbim așadar despre o activitate nu doar cu notă socială, ci și culturală, în fond. Pentru că realizarea acestor produse este o tradiție a comunității rome. Provocările încep însă atunci când vorbim despre valorificare.
– Într-adevăr, cei care realizează aceste produsele nu au o piață de desfacere organizată. Aici este cea mai mare problemă. Produsele lor, în special coșurile florale, ajung pe toate piețele din România, dar în special în București. Aproape 90% dintre coșurile vândute în Piața George Coșbuc provin din satul Glod. Iar cei care le duc acolo nu sunt cei care le fac. Realitatea este că cei mai mulți locuitori ai satului Glod nu se pot descurca singuri pentru că au niște lipsuri majore de educație. În opinia mea, ar trebui înființată o asociație prin intermediul căreia să se realizeze desfacerea sau să li se dea prin lege dreptul de a comercializa produsele în târguri, piețe, oboare fără să fie puși să își ia o casă de marcat. Pentru că vorbim despre oameni care nu au cunoștințe suficiente și educația care să le permită să o folosească. Dacă cineva își închipuie că o poate lua pe Leana și o poate pune să taie un bon sau să scrie o factură de mână turiștilor care îi cumpără lingura se înșală. Că nu are carte. Și atunci este îndreptățit să o lăsăm să moară de foame, nu? Îi luăm șansa de a vinde ce a făcut? Singura sursă de venit?