Shadow

Day: September 6, 2024

Problemele romilor, în discuţie la Guvern

Problemele romilor, în discuţie la Guvern

Diaspora, International dating, Mapamond
Dscriminarea, lipsa unui loc de muncă şi şcolarizarea copiilor rămân problemele stringente cu care se confruntă majoritatea romilor din Republica Moldova. Pe 8 aprilie, de Ziua Mondială a Romilor, la Guvern a fost organizată o masă rotundă la care membrii comunităţilor de romi le-au solicitat autortiăţilor ca în structurile de stat să existe cel puţin un reprezentant al acestei etnii, care va promova drepturile romilor, transmite IPN. Vasile Drangoi, preşedintele Asociaţiei obşteşti „Uniunea Internaţională a Romilor” din Moldova, a declarat că, începând cu anul 2011, a fost aprobat un plan de acţiuni pentru susţinerea romilor, însă nu toate politicile au fost puse în aplicare şi acestei etnii nu i-a fost acordată suficientă atenţie. „În cadrul instituţiilor în posturile cele mai importa...
Despre romi, cu Damian Drăghici: „Nu pot să uit cum îl așteptam pe frate-miu să vină, să îi iau pantofii să mă duc la școală”

Despre romi, cu Damian Drăghici: „Nu pot să uit cum îl așteptam pe frate-miu să vină, să îi iau pantofii să mă duc la școală”

Eveniment, Reportaj, Social
Damian Drăghici a plecat din România la 18 ani, cu câteva luni înainte de Revoluție. „Pentru mine nu mai era o casă. Cei de vârsta noastră știu cum erau lucrurile. Dacă aveai 18 ani și erai puțin mai rebel sau mai artist, puteai lua o decizie mai nonconformistă. Eu nu am vorbit nici cu familia despre asta și am luat o decizie nebună să fug din țară. Voiam să ajung în Italia și, din greșeală, am ajuns în Grecia”, a mărturisit Damian Drăghici. Acesta a povestit cum era viața unui rom, copil de muzicieni, înainte de 1989: „Drumul pe care l-am parcurs ca să ajung la obiectivele mele nu a fost ușor. Și tocmai asta spun când vorbesc despre incluzine socială a romilor. Prin exemplul meu, vreau să fiu un exemplu pentru ei. Nu pot să uit – îl așteptam pe frate-miu să vină de la școală, să îi iau pa...
Prima problemă a romilor: casa fără acte

Prima problemă a romilor: casa fără acte

Reportaj, Social, Ultimele stiri
La 166 de ani de la eliberarea robilor romi, această etnie nu este una foarte bine integrată în populaţia României. Romii fac parte din cele mai sărace comunităţi, cu mari probleme de educaţie, sănătate, integrare socială şi de aproape orice natură. Deoarece procentul celor care au studii superioare în rândul acestei etnii este, de departe, cel mai scăzut, este foarte dificil pentru autorităţi să găsească specialişti din rândul romilor care să vină în sprijinul comunităţii. Pe de altă parte, romii nu au încredere în reprezentanţii altor comunităţi, iar aceasta conduce la perpetuarea problemelor celor din această etnie.  Vineri, Instituţia Prefectului Braşov a organizat o întâlnire în care s-au discutat problemele cu terenurile pe care mulţi romi îşi au locuinţele şi cele legate de ...