În zorii zilei, singură în salonul de spital, Adela* strânge la piept o salopetă croită pentru o viitoare mamă. Cu o zi înainte intrase în clădire cu gândurile roze ale unei femei de 28 de ani care urmează să devină mamă pentru prima dată. Era însărcinată în luna a șasea și rămăsese gravidă în urma unui tratament costisitor și a unor ani plini de frământări și speranțe că va avea un copilaș. Ca să nu-și piardă sarcina sau să riște un avort spontan, a fost nevoită să facă un cerclaj, o procedură chirurgicală care presupune reducerea diametrului colului uterin printr-un fir sau două de sutură. Dimineața, în salon, Adela nu mai simțea nimic din bucuria unei viitoare mame, ci doar „un gol imens”. Singurul gând care îi mai zvâcnea în tâmple era că vrea să fie lângă copilul ei, acum un avorton.
Calvarul a început când anestezia locală nu și-a făcut efectul și Adela a simțit tot ce i se face. Când i-a atras atenția doctorului, i s-a răspuns „hai, dracu’, mai rezistă un pic, că mai e puțin”. Doctorul rezident a uitat însă un tampon în vaginul ei. Când medicul specialist a observat greșeala, a scos cu mâna ei tamponul din Adela. Peste câteva ore, s-a activat avortul spontan. Adela s-a dus la camera de gardă și le-a zis că îi este rău. A auzit în telefon vocea doctorului ei, care îi zicea colegului: „Decât să moară doi, mai bine moare unul.” Fără să i se ofere apă, în plin proces de naștere, asistentele i-au zis să nu mai urle, că n-au ce să-i facă. A născut fără să primească ajutor, asistentele au venit doar s-o curețe. Una i-a zis: „Hai, lasă, dragă, că voi oricum faceți copii.”
„M-am uitat așa la ea, și nu știu de unde am avut putere, de unde am avut curaj, nebunie, să-i spun, doamnă, să știți că sunteți asistentă medicală, dar sunteți degeaba”, mi-a povestit Adela. „Să știți că pentru mine a fost primă sarcină”, a continuat. „Nu știți să vă faceți meseria. Și probabil că v-ați făcut asistent medical pentru șpaga pe care o primiți, nu că vă iubiți meseria.”
Adela este una dintre multele femei rome care au supraviețuit rasismului instituționalizat din România. Experiențele lor dovedesc că identitatea și sexualitatea femeilor rome continuă să fie văzute prin prisma unor preconcepții rasiste, iar semnalele lor de alarmă sunt rareori luate în serios. Astfel, pentru ele perioada maternității devine o luptă pentru supraviețuire, în care mama trebuie să răspundă discriminărilor și să facă față unui sistem în criză. „Să fii o mamă romă înseamnă să ai grijă de tine, de copilul tău și să lupți cu sistemul,” spune Carmen Gheorghe, președinta Asociației pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome E-Romnja.
Din statistici nu-ți poți face o idee despre situația mamelor rome, pentru că în România nu se culeg date pe criteriu etnic. Știm însă din experiențe personale și din cercetări că dacă femeile nerome se confruntă cu valori patriarhale și sărăcie, femeile rome se mai luptă în plus și cu rasismul. Pentru ele, a deveni mamă în România înseamnă să dai piept cu o cultură în care trecutul sclaviei, Holocaustul și abuzurile împotriva romilor din timpul comunismului nu sunt chestionate. „Femeia romă se naște în aceste sisteme de opresiune”, spune Anca Nica, activistă E-Romnja. „[Sistemele de opresiune] nu fac altceva decât să o facă să dezvolte tot felul de instrumente să navigheze și să supraviețuiască prin ele.”
Cum arată rasismul împotriva mamelor rome? Cu ajutorul activistelor E-Romnja, am explorat și