Shadow

Oficial coreean, primit cu repetiție de romi. „Ambasadorul păcii” trebuia întâmpinat cu pâine și sare la aeroport

Man-Hee Lee a ajuns la Sibiu cu o aeronavă azi-noapte, după ora 24. Romii care l-au invitat la congresul internaţional de la Sibiu i-au făcut însă primirea oficială abia în această dimineaţă. După ce au reuşit să se organizeze, l-au luat pe oficialul coreean de la hotel cu o limuzină şi l-au adus înapoi la aeroport unde aşteptau jurnaliştii. La aeroport însă, altă problemă. Reprezentanţii aerogării nu au mai lăsat alaiul să intre, aşa că toată ceremonia a avut loc în parcare. Oficialul coreean a intrat totuşi în jocul romilor. „Am venit ieri în România şi motivul pentru care sunt din nou aici este că sunt un activist al păcii în ţara mea şi avem un parteneriat de pace cu regele rromilor”, a spus el. Man-Hee Lee este preşedintele Organizaţiei pentru Pace din Coreea de Sud şi a mai fost în România în urmă cu un an, când s-a întâlnit cu foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. De această dată, invitaţia a venit de la Congresul Uniunii Internaţionale a Romilor de la Sibiu. Romii au o misiune specială pentru organizaţia coreeană. „Noi am propus ca ei să facă lobby pentru ca rromii să primească dreptul de a se numi naţiune. Chiar secretarul general al ONU este din Coreea şi cred că vizita aceasta ne va ajuta foarte mult să ajungem la secretarul general, împreună cu dl. Lee”, a spus Dorin Cioabă, preşedintele interimar al Uniunii Internaţionale a Romilor. „Am vrut să facem un protocol foarte de înaltă clasă, pentru că vrem să arătăm cât de mult ne punem noi bazele în această vizită”, a mai spus el. Miercuri, reprezentanţii romilor din 27 de ţări vor alege, la Sibiu, preşedintele Uniunii Internaţionale a Romilor. După moartea lui Florin Cioabă, interimatul organizaţiei i-a revenit fiului său, Dorin Cioabă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *