Shadow

România a devenit yesman-ul UE

Uniunea Europeană a fost înființată după cel de-al doilea război mondial, ca o asociație a mai multor țări europene, care și-au dorit politici economice comune, care să le ajute să se dezvolte rapid în fața marilor puteri economice mondiale. Între timp, UE are 27 de țări membre, printre care se numără și România.

În ultimii 3 ani, de când a izbucnit războiul din Ucraina, politica UE s-a schimbat, în sensul în care nu au mai fost prioritare politicile economice, ci cele militare. Cea mai elocventă dovadă în acest sens o constituie noul buget al CE, în care mare parte din cele două trilioane de euro vor merge pe ajutorarea economică a Ucrainei și pe fabricarea și cumpărarea de armament pentru războiul dintre Rusia și Ucraina. Asta în contextul în care Ucraina nu este membră UE.

Practic, șefii UE au uitat peste noapte că printre țările membre UE se află populații întregi de oameni săraci, care au nevoie de ajutor economic pentru a-și dezvolta comunitățile în care trăiesc. Prin urmare, au anulat fondurile pentru ajutorarea romilor și a celorlalte categorii defavorizate și au decis să cheltuie cei mai mulți bani din cele două trilioane de euro pe 3 direcții care nu vizează principiile pentru care a fost înființat UE:

– Ajutorarea economică a Ucrainei

– Investirea în armament pentru ajutorarea Ucrainei

– Achitarea plăților restante către marile companii americane, care ne-au vândut vaccinuri în perioada pandemiei.

Prin urmare, cea mai mare parte a bugetului record al UE va fi cheltuit pentru o țară care nu e membră UE!

Practic, mă întreb dacă UE mai funcționează pentru principiile pentru care a fost înființată, deoarece noile sare direcții par să se suprapună cu cele ale NATO. Așadar, mă întreb dacă UE vrea să se transforme în NATO? Care e motivul pentru care UE investește sute de miliarde de euro în armament? De ce se vorbește din ce în ce mai mult despre înființarea unei armate UE? De ce fiecare stat membru al UE trebuie să se înarmeze haotic și să cheltuie 5% din PIB pentru acest lucru, în contextul în care fiecare are probleme economice grave, din cauza inflației?

Paradoxal e faptul că UE a fost înființată pentru reconstrucția și dezvoltarea economică a țărilor europene după cel de-al doilea război mondial, iar acum ne pregătim, ne înarmăm până-n dinți, pentru cel de-al treilea război mondial. Suntem cumva în război și noi nu știm? Vrem ca autoritățile să ne spună adevărul!

Toate aceste lucruri, cu diminuarea sau anularea fondurilor pentru dezvoltarea României și a comunităților sărace de la noi din țară, vin pe fondul unor creșteri ale contribuției țării noastre la bugetul UE. Asta nu înseamnă altceva decât că actualele majorări de taxe și impozite vor dura mai mult de 2 ani. Deci, criza economică nu va fi de scurtă durată, așa cum spune premierul Bolojan.

Oameni buni, concluzia e că va trebui să ne obișnuim/adaptăm cu noile biruri. Din păcate, asta e realitatea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *