Un număr de 983 de persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, vor putea accesa 65 de programe organizate, în septembrie, la nivel naţional, a anunţat Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), într-un comunicat de presă.
Cursurile vor fi organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi a Municipiului Bucureşti.
Potrivit sursei citate, programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări, precum: lucrător comercial (158 de persoane), ajutor bucătar (90), frizer (76), agent de securitate (70), referent resurse umane (70), operator introducere, validare şi prelucrare date (67), montator instalaţii solare (42), femeie de serviciu (28), inspector în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă (28) şi mecanic auto (28).
Judeţele în care, în luna septembrie 2025, se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, sunt: Hunedoara (pentru 112 de persoane), judeţul Dolj (70) şi Municipiul Bucureşti (70).
Persoanele interesate se pot adresa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa. De asemenea, acestea pot vizualiza oferta de cursuri pe site-ul ANOFM, la secţiunea „Persoane fizice/Cursuri de formare profesională”.






