Este de notorietate faptul că romii reprezintă una dintre minoritățile etnice cel mai puțin educate formal din Europa. Această situație este recunoscută de majoritatea guvernelor naționale ale Europei, de Comisia Europeană și de alte organizații internaționale. Astfel, cel mai recent raport al Agenției pentru Drepturile Fundamentale a UE arată rezultate devastatoare în 10 țări UE, printre care:
– Proporția romilor care s-au simțit discriminați atunci când au contactat autoritățile școlare a crescut în ultimii cinci ani.
– Segregarea etnică școlară a crescut pentru copiii de 6-15 ani.
– Proporția tinerilor romi cu vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani care au absolvit cel puțin școala secundară superioară a rămas în mare parte la același nivel scăzut.
După mai bine de trei decenii de încercări timide, chiar dacă cea mai comună soluție pentru „incluziunea” romilor este educația, politicile publice au eșuat în cea mai bună parte în toate statele europene. Performanțele educaționale, retenția școlară și pregătirea copiilor romi pentru viitor par doar intenții abandonate, lăsând hazardul să facă minuni în locul politicilor publice.
Sunt romii “neintegrabili”?
Dacă aș privi doar spre guverne, cu siguranță, această situație dramatică persistentă e descurajantă și, dacă nu aș cunoaște în profunzime problematica, m-aș întreba și eu așa cum fac mulți cetățeni europeni, dacă merită totuși efortul? Asta în contextul în care sunt o pleiadă de măsuri clamate, politicile publice trăncănite și bugete cheltuite din fonduri europene care ar fi trebuit să producă o schimbare. Sunt oare romii „neintegrabili”, nu-si doresc să aibă un nivel educațional mai ridicat, locuri de muncă respectate și recompensate în consecință, sau problema este în altă parte, la sistem?