118 persoane sunt sechestrate într-un hambar și lovite cu pușca. Unei femei însărcinate îi „împușcă copilul afară din burtă”. Alții sunt transportați către lagăre în vagoane de vite. Pe drum sunt uciși cu ciocanele și aruncați la groapa comună. „Am fost acoperit de trupuri neînsuflețite”, scrie un bărbat. Altul îi transmite mamei, înainte de moarte: „Dragă mamă, ultima mea dorință: sănătate și o viață lungă! Noapte bună! Anton.”
Sunt la Teatrul Evreiesc de Stat și ascult, alături de alți o sută de oameni adunați în sală, mărturii ale romilor din Al Doilea Război Mondial. Stomacul mi se face pumn, pieptul mă înțeapă la „noapte bună!”. Mă gândesc la mama puștiului din lagăr, apoi la mama mea, la o mamă universală. Cum ar reacționa orice mamă din lumea asta când ar primi o asemenea scrisoare? Ascult mărturii intime despre cum viața unui om e transformată de alții într-un lucru mărunt, dispensabil lumii înconjurătoare.
Joia trecută s-a lansat în România prima arhivă digitală care-și propune să unească într-un punct al internetului toate creațiile romilor din Europa, uitate și respinse de istorie. Pe site găsești adunate cântece, poezii, mărturii despre Holocaust și eseuri. E un spațiu dedicat celor care nu au avut o voce până acum pe scenele pe care se scrie istoria.