România este țara visului meu, care mi-a înnobilat sufletul prin cunoașterea pământului străbun.
Cum se întoarce timpul, mereu și mereu, în clepsidra vieții
România Atractivă este un proiect european care, din punctul meu de vedere, va schimba destinul acestei țări pe harta turistică a lumii. România este un paradis care merită văzut, gustat și apreciat cu sufletul și mintea oricărui turist dornic să găsească locuri și destinații interesante.
Chiar și o piatră simplă din ruina unui castru roman îți dezvăluie povestea dinainte de început a Daciei cu greu cucerită de romani. O creangă de stejar din curtea unui castel, la care te-ai retras puțin obosit de drum, îți deschide larg fereastra încât tu nu mai ești călător, ci te transformi într-un șarmant cavaler sau prințesă.
Lista celor 275 de obiective ar putea continua cu mult mai multe, fiindcă Dumnezeu a binecuvântat meleagurile României cu toate frumusețile și bogățiile din creația Sa. România li s-a dat stră-strămoșilor noștri, ei ne-au dat-o nouă, iar noi trebuie s-o dăm lor, copiilor-copiilor noștri – așa cum ni s-au transmis obiceiurile pământului, moștenite din generație în generație, perpetuând credința în Dumnezeu, portul și graiul străbun românesc.
Comunitatea romilor: locul lor pe hartă vs. locul lor în platforma România Atractivă
În platforma România Atractivă se vorbește despre toate etniile din România, dar nu și despre romi, pentru că ei nu au un loc marcat pe harta României. Pot spune cu mândrie că pe pământul României noi, romii, ne aflăm în orice oraș, sat sau comună.
Poporul romilor este o națiune de oameni liberi. Ei sunt printre primii călători ai Terrei și acesta este motivul principal pentru care sunt cunoscuți ca nomazi. Dragostea lor pentru viață și libertate este ceea ce îi caracterizează cel mai bine. Această iubire este simbolul drapelului ce îl poartă prin lume: albastrul cerului, verdele pământului și roata drumului.
Te poftim și noi la masă și la o poveste spunându-ți cea mai frumoasă: ”Xa Devllesa!” adică „Poftă bună!”, care înseamnă „Manâncă cu Dumnezeu!”.
- Ocupațiile și viața lor de zi cu zi
Sunt multe neamuri de romi, fiecare denumire fiind după meseria pe care o practică: argintari, aurari, căldărari, ciurari, rudari, geambași, zlătari, ursari, bidinari, gabori, vătrași, lăutari, mătăsari, spoitori, florari, fierari, penari, cocalari, băieși etc. Fiind înzestrați cu aceste meserii, brățări de aur, romii s-au înțeles dintotdeauna cu populația pe unde își instalau șatra.






