Crăciunul 2025 pentru foarte mulți români este un coșmar. Asta deoarece la Palatul Victoria e un Grinch, care a furat din bucatele românilor pe care le puteau pune pe masă copiilor. Prin măriri de taxe și impozite, prin majorarea nejustificată a TVA-ului, prin concedierea a zeci de mii de români, aceste sărbători sunt mai sărace, fără să aducă bucurii în sânul multor familii.
Din păcate, acesta e doar începutul.
2026 se anunță și mai prăpăstios. O să vedeți imediat ce va trebui să vă achitați taxele și impozitele locale, care au crescut cu cel puțin 70%, o să vedeți la salariu, care, în cel mai fericit caz, nu va fi tăiat/redus. În schimb, din cauza inflației record, cea mai mare din Europa, puterea de cumpărare va scădea îngrijorător, ceea ce va face ca nivelul de trai să scadă. Acestea sunt darurile pe care ni le-a adus Grinch de la Palatul Victoria! Cu aceste măsuri, domnul Bolovan a reușit să sperie și copiii, și părinții, și bunicii. Toată lumea e îngrozită!
Am fost recent în câteva comunități sărace de romi, pentru a face niște bucurii unor copii ai căror părinți nu-și permit traiul de pe o zi pe alta. Asta e România reală, pe care Bolovan nu o cunoaște, nu o vede, refuză să o înțeleagă și să o ajute.
Nu poți fi doar premierul românilor bogați, iar pe săraci să-i lași să moară de foame!
Barca Guvernului Bolovan începe să ia apă. Cel mai elocvent exemplu e dat de oamenii lui de încredere, care au început să-l părăsească. Ministrul Educației e cel recent caz. În situații critice, când nu te mai înțelegi cu colegii apropiați, cel mai inteligent cedează.
Nu voi vota bugetul pentru anul 2026. Dacă toți parlamentarii vor face ca mine, atunci Bolovan pleacă de la Palatul Victoria.
Vă doresc tuturor să aveți parte de sănătate, bucurii și împliniri alături de cei dragi!






