Shadow

Dialogul intercultural reflectat prin evenimente ale Asociația Pro Roma din Iași – teme ale emisiunii Viața romilor 

La Iași, în ziua de 1 mai a.c., tradiția a prins viață pe Strada „I. C. Brătianu”. Concret, strada dintre Teatrul Național „Vasile Alecsandri” și Strada Ștefan cel Mare și Sfânt s-a transformat într-un spațiu al meșteșugurilor tradiționale: țesut, pictură pe sticlă, olărit, cojocărit – toate aduse la viață de mâinile dibace ale celor care duc mai departe aceste comori ale culturii românești.

Manifestarea a fost organizată de către reprezentanții Asociației Pro Roma din Iași, organizație coordonată de către doamna Margareta Herțanu, invitat al ediției de astăzi a emisiunii noastre.

Evenimentul a fost susținut de către voluntari din România, Republica Moldova, Tunisia și Maroc, implicați prin Corpul European de Solidaritate, într-un exemplu de cooperare interculturală.

Invităm la dialog pe doamna Margareta Herțanu, președinte al Asociației Pro Roma din Iași, cea care ne creionează o imagine a manifestării de zilele trecute din târgul Iașului. Doamna Margareta Herțanu ne amintește principalele obiective ale evenimentului, vorbindu-ne și despre implicarea – membri ai asociației, voluntari de acasă și de peste granițe – în buna desfășurare a manifestării. Evenimentul a fost organizat într-o frumoasă sincronie dintre tradiție și sfânta biserică.

Despre toate acestea aflăm mai multe amănunte de la doamna Margareta Herțanu, președinte al Asociației Pro Roma din Iași, invitat al ediției de astăzi a emisiunii Viața Romilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *