Şerpuind mai puţin de un kilometru printre ogoare cu iarba necosită pe care vântul o culcă lin, ne întâmpină indicatorul cu numele comunei Valea Moldovei. Satul Mironu ne primeşte liniştit şi nu vedem prea multă lume pe uliţa principală, unde se află gospodăriile minoritarilor. Satul are populaţia majoritară rromă. Nimic special, suntem între două mănăstiri: Voroneţ şi Slatina. Datorită acestei comunităţi, populaţia rromă a comunei Valea Moldovei se apropie de 40 de procente. Această infuzie interculturală face din comuna de la poalele Munţilor Stânişoarei lider judeţean la secţiunea cel mai mare procent din populaţie fără loc de muncă. În ultimii 25 de ani nu am auzit de niciun succes notabil privind integrarea romilor din Mironu al vreunei organizaţii de făcut bani pe spatele acestora. În letopiseţe şi pe hărţile imperiale, Valea Moldovei apare sub numele de Valea Seacă. Comuniştii nu au agreat denumirea şi, în 1967, când au schimbat o grămadă de toponime pentru a le da o sonoritate mai optimistă, au transformat Seacă în Moldovei. În perioada medievală, satul apare pe hartă abia după ce Alexandru Lăpuşneanu îşi caută loc de necropolă pe sub poalele Munţilor Stânişoarei. La un moment dat, s-a pripăşit lângă Valea Seacă un fierar pe nume Miron, la care mergeau sătenii pentru a le face unelte. De la acest fierar Miron se trage numele satului, care a fost bucşit cu rromi din Valahia de către arendaşii care s-au ocupat de pământurile de pe valea Moldovei.
