Născut şi crescut la periferia Capitelei, Gabriel Zorilă este astăzi unul dintre cei mai cunoscuţi somelieri, dar şi un activist neobosit pentru drepturile omului. A fost directorul unui restaurant de 5 stele, iar acum este masterand în studii rome în cadrul SNSPA Bucureşti
Gabriel Zorilă (39 de ani) s-a confruntat în copilărie şi în adolescenţă cu lipsurile, dar şi cu prejudecăţile oamenilor, pentru că făcea partea din etnia romă. El îşi aduce aminte că mult timp i-a fost ruşine cu originile sale, însă a învăţat să schimbe mentalitatea celor din jur prin seriozitate, muncă şi multă ambiţie.
Gabriel Zorilă este un personaj fascinant. Pus mereu la patru ace, elegant, emană un aer aristocratic. A trecut prin multe, însă nu s-a lăsat învins. Este un tată fericit a două fetiţe şi soţul „uneia dintre cele mai frumoase femei din neamul florarilor“, aşa cum îi place să spună. În timp a învăţat să trăiască frumos şi cinstit, iar munca a început-o de jos.
„Un rom de la periferie“ la un hotel de prestigiu
Din cauza veniturilor modeste, după absolvirea liceului, Gabriel a fost nevoit să renunţe la facultate şi a trebuit să se angajeze. Un prieten de-ai lui, care lucrase la un hotel prestigios din Bucureşti, l-a sfătuit să încerce să se angajeze acolo ca ajutor de ospătar. „Ce să caut eu acolo? Sunt un rom de la periferia Bucureştiului, plus că nu am nici cursuri şi nu cred că m-ar accepta“, a fost prima reacţie a tânărului. Şi-a dat seama însă că trebuie să reuşească, iar viaţa i-a demonstrat că îşi poate învinge temerile.
Timp de aproape 20 de ani, activitatea sa profesională s-a desfăşurat în domeniul HoReCa. A început de la ajutor de ospătar şi, în timp, a avansat la ospătar, şef de sală şi somelier până când s-a pricopsit cu un costum şi cu funcţia de director de restaurant în cadrul unui boutique-hotel de 5 stele din Bucureşti. Acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care în acea perioadă a reînceput continuarea studiilor pentru a obţine o diplomă de licenţă în domeniul turismului.
Complexul de inferioritate apărut din copilărie
Gabriel îşi aduce mereu aminte de necazurile din copilărie. Era un lucru obişnuit ca la joacă unii dintre copii să primească diferite apelative, însă în cazul celor „mai bruneţi“ se întâmpla deseori ca acestea să aibă un caracter discriminatoriu.