Shadow

APRPE Giurgiu: Şedinţă amplă alături de preşedintele Nicolae Păun şi liderii celor 18 filiale judeţene

Conducerea Partidei Romilor „Pro-Europa’ Giurgiu a participat la o ședință amplă alături de liderii celor 18 filiale din județ. La întâlnire a fost prezent și domnul deputat Nicolae Păun, care s-a declarat plăcut impresionat de unitatea și determinarea echipei ce reprezintă cu dedicare comunitățile de romi din Giurgiu, Găujani, Frătești, Slobozia, Vedea, Malu, Pietrișu, Herăști, Valea Dragului, Clejani, Ghimpați, Singureni, Izvoarele, Bolintin-Deal, Străulești, Stănești și Băneasa. A fost prezent de asemenea şi prim-vicepreşedintele APRPE, Cătălin Manea.
Discuțiile s-au axat pe implicarea concretă în sprijinirea comunităților de romi giurgiuvene, pe identificarea nevoilor reale și pe găsirea unor soluții durabile pentru îmbunătățirea condițiilor de viață. Deputatul Nicolae Păun a prezentat strategia Partidei Romilor privind susținerea și dezvoltarea comunităților, subliniind că succesul acesteia depinde de implicarea tuturor, direct în mijlocul oamenilor, acolo unde este cea mai mare nevoie.
„Domnul deputat Nicolae Păun a expus punctul de vedere al strategiei de îmbunătățire a situației romilor, strategie la care trebuie să contribuim cu toții prin prezență activă în comunități, alături de cei care au nevoie de sprijin. Mulțumim, pe această cale, și domnilor Cătălin Manea și Bogdan Paraschiv pentru sfaturile primite”, a declarat Marius Totila, liderul Partidei Romilor Pro-Europa Giurgiu.
La întâlnire au participat, alături de liderii filialelor, și reprezentanți ai comunităților de spoitori, ursari și ciobotari, subliniind diversitatea și unitatea romilor din județ.
„Împreună putem, împreună dorim implicare și, mai ales, respect. Ușa noastră este deschisă. Haideți să arătăm că noi, romii, putem fi o unitate, cu gândul ca nepoții și copiii noștri să aibă un viitor bun, plin de demnitate”, a mai transmis Marius Totila.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *