Poftiți în Palatul Cantacuzinilor din Iași. O bijuterie rară, cu o arhitectură deosebită, traversată la parter de o boltă pe unde intrau și ieșeau trăsuri din care coborau cucoane cu rochii ample și domni în frac și joben. În serile lungi de iarnă, în salonul mare, luminat feeric, aici aveau loc petreceri și partide de cărți. Pe la 1840, proprietari erau logofătul Dimitrie Cantacuzino-Paşcanu, ctitor al bisericii „Talpalari“ şi al Spitalului Paşcanu din Tătărași și soția sa, logofeteasa Profiriţa.
În spatele casei erau acareturile unei curți boierești: bucătărie, grajduri și locuințele robilor. Aici trăia și visa și Maria, o țigăncușă de 12 ani, frumoasă foc, cuminte și bună la toate. Povestea spune că, fiind o fată cuminte și vrednică, Maria a fost luată în casă de Profirița. „Stăpâna, o estetă în felul ei, dorea să fie tot timpul înconjurată de subrete, alese dintre cele mai frumoase ţigăncuşe de la moşie. Cel mai mult o preţuia pe Măria, o tînără care se pricepea ca nimeni alta s-o pieptene, s-o îmbrace şi, mai ales, s-o frece pe picioare înainte de a se culca. Atît o lăudase pentru aceasta, încît bărbatul ei s-a arătat dornic să se bucure şi el de darurile fetei. Curând însă, după cum se poate bănui, darurile nu s-au arătat numai la frecatul pe picioare. Şi, de acum încolo, în fiecare seară, cînd coana Profira adormea, după ce-i frecase picioarele, Măria se ducea la boier, în iatacul acestuia“, scrie Neagu Djuvara în volumul „Între Orient și Occident. Țările Române la începutul epocii moderne (1800-1848)“.
Nu a trecut mult timp de când Maria se vedea doar cu conașul și începuse să i se îngroașe mijlocul. Așa a venit pe lume Constantin, poreclit Dincă, copil pe care Profira l-a răsfățat ca pe propria odraslă. După ce conașul a murit, nu înainte de a-i da Mariei scrisoarea de libertate, Profira Cantacuzino a plecat la Paris și l-a luat cu ea și pe Dincă. Aici, feciorul a învățat repede franțuzește și, cum era meșter în ale mâncării, a fost dat pe mâna unui vestit maestru parizian ca să facă din el un mare bucătar. „Prinţesa Cantacuzino“, care trăia într-un mic palat din cartierul Saint-Germain, dădea petreceri strălucitoare şi îşi făcuse legături în societatea sus-pusă, împrietenindu-se îndeosebi cu o anumită contesă de Montijo, care avea să fie soacra lui Napoleon III, spune povestea mai departe. Când datoriile şi ipotecile au crescut îngrijorător de mult la conacul din Moldova, vătaful a rugat-o să vină acasă. S-a întors alături de Dincă, dar şi de Clementine, o tânără cameristă franțuzoaică, foarte îndrăgostită de băiat.
Când caleașca s-a oprit în curtea Palatului Cantacuzino din Iaşi, o ţigancă bătrână, desculță, s-a aruncat de gâtul lui Dincă. „Cine este femeia aceasta?“, a întrebat-o Clementine. „Mama lui, fosta noastră roabă ţigancă!“, a răspuns Profira Cantacuzino. Clementine a leșinat când a aflat că bărbatul ei se născuse rob. I se spulberaseră toate visurile. Și Dincă era pierdut. A tot căutat în zadar o soluție de a fi eliberat, dar logofeteasa nici nu a vrut să audă însă de aşa ceva şi a refuzat să îi ofere libertatea lui Dincă. Rugămintea lui a ajuns până la domnul Grigore Ghica, prin intermediul tânărului boier Gheorghe Sion, la care intrase mama lui ca slujnică după ce fusese eliberată din robie.