Shadow

Cine este Liliana Hristache, din RM VALCEA românca de etnie romă care ocupă funcția de viceprimar în Franța

Liliana Hristache, o româncă de etnie romă în vârstă de 46 de ani, a fost numită oficial duminică, 22 martie, pentru a doua oară consecutiv în funcția de viceprimar în localitatea Montreuil, din Franța, situată în periferia estică a Parisului.
Un nou mandat de viceprimar în Franța Ea a candidat pentru ecologişti, parte a listei unitare de stânga a edilului Patrice Bessac, care a obținut peste 57% din voturi.

„Ai scris istorie draga mea soție. Prima femeie romă primar adjunct Montreuil. Respect! Cu Dumnezeu înainte”, a scris și soțul ei pe Facebook. Liliana Hristache, care a plecat din România în Franța în urmă cu peste două decenii, a fondat asociația Rom Réussite în 2014 pentru a sprijini educația, locuințele și integrarea profesională a romilor și a persoanelor marginalizate. Povestea ei de viață este marcată de provocări, dar și de o implicare civică remarcabilă în localitățile Saint-Denis și Montreuil.
Din România în Franța: un drum presărat cu obstacole Liliana Hristache este o femeie care a transformat dificultățile exilului într-o viață dedicată luptei pentru drepturile romilor și ale persoanelor marginalizate, relatează Asociația Exchanges and Partnerships. Ea s-a născut într-o familie de etnie romă și a crescut în România post-decembristă, mutându-se în Franța în anul 2004, în căutarea unei vieți mai bune. Tatăl său lucra în domeniul fierului vechi, iar familia își câștiga existența prin munca sezonieră la marginea orașelor. „Nu aveam nimic”, spune Liliana, amintindu-și de copilăria ei. La doar 14 ani, a fost forțată să se căsătorească, dar a fugit de această situație doi ani mai târziu și apoi s-a reîntâlnit cu cel care fusese primul ei logodnic. Ulterior, cei doi ajung în Franța, stabilindu-se într-o tabără improvizată din Le Bourget, Seine-Saint-Denis. Condițiile precare de trai și discriminarea constantă au determinat-o inițial pe Liliana să se gândească să se întoarcă în România. „Dar solidaritatea oamenilor m-a motivat, mi-a dat multă forță”, mărturisea ea. A trăit în tabere improvizate la periferiile marilor oraşe franceze Liliana a descoperit rapid sprijinul comunității și al organizațiilor caritabile din Franța. Faptul că vorbea spaniola i-a permis să ajute alte femei din tabără, traducând pentru ele în interacțiunile cu voluntarii organizației Secours Catholique. „Nu știam ce înseamnă voluntariatul, nici măcar nu știam cuvântul, dar m-am implicat așa”, a explicat ea.

O cotitură importantă în viața sa a fost întâlnirea cu asociația Aset 93, care promova școlarizarea copiilor romi în Seine-Saint-Denis. Liliana a înscris-o pe fiica sa la grădiniță cu ajutorul lor, iar legătura formată cu această organizație a deschis noi oportunități. Președinta asociației a remarcat devotamentul Lilianei și i-a creat un post de mediator școlar. „Am fost prima femeie romă care a avut un contract de muncă în acest domeniu în Seine-Saint-Denis”, spunea ea, potrivit Asociației citate. În calitate de mediator școlar, Liliana a asistat familiile în diverse probleme administrative și sociale, de la înscrierea copiilor la școală până la obținerea de documente și servicii sociale. Această experiență a inspirat-o să continue să se implice în sprijinul celor mai vulnerabili.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *