Shadow

Povestea Adelinei, tânăra de 24 de ani care a redescoperit şcoala

Femeile rome sunt unul dintre grupurile cele mai vulnerabile. Lipsa accesului la educaţie, sărăcia, sexismul şi rasismul fiind doar câteva dintre obstacolele cu care se confruntă în societatea românească. Asociaţia E-Romnja punctează că, acolo unde statul nu îşi face treaba, sprijinul comunităţii devine uneori singura şansă la o viaţă poate nu aşa cum o au cei mai mulţi români albi şi cu studii superioare, dar măcar ceva mai bună.

O strada pavată se termină la un magazin de pompe funebre. De aici încolo începe un drum pietruit. Am ajuns în comunitatea de romi din Mizil.

O fată în fustă de blugi şi cămaşă albă îşi şterge ochii de lacrimi cu un şeveţel de la prietena ei. O cheamă Adelina, are 24 de ani şi în această toamnă s-a înscris din nou la şcoală. A intrat în clasa a VI-a, iar acum viaţa ei se împarte între cursuri şi temele pentru acasă, munca cu ziua şi activismul pentru comunitatea de romi din Mizil. Din acest colţ de lume marginalizat face şi ea parte

„Este greu să o iei de la capăt. Acum realizez şi eu cât de important este să înveţi carte. Când eram mai mică nu mă gândeam că nu o să pot să mă angajez nicăieri, dacă nu am 10 clase. Eu aş vrea să-mi deschid un salon de înfrumuseţare pentru că mă pricep la coafat, pensat şi toate cele, dar dacă n-am şcoală“.

Urmează un oftat îndelungat…

Pentru oamenii din exterior, privilegiaţi din punct de vedere social şi financiar, este uşor să se uite la ea şi să-i spună că trebuie să meargă la şcoală. Însă rareori se gândesc şi la motivele pentru care a renunţat în urmă cu zece ani.

„Dacă nu ai pe cineva să te împingă către şcoală când eşti copil, după aceea e mult mai greu. Îţi este ruşine să te mai întorci într-o clasă pentru că zici: Gata! Vremea mea a trecut. Eu am avut noroc că m-au încurajat foarte mult fetele de la E-Romnja. Ele au fost alături de mine şi mi-au arătat că pot mai mult, pentru mine, şi pentru comunitatea mea. Totuşi, simt că e o presiune pe umerii mei. Pe lângă şcoală, vreau să continui să-i ajut pe ai mei cu munca ca să mai aduc un ban în casă, dar îmi doresc şi să rămân facilitator comunitar“, se confesează Adelina.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *