Un etnic rom născut într-una dintre cele mai sărace comunităţi din judeţul Botoşani a ajuns să facă două facultăţi şi să devină preot într-o comună din Iaşi. Dorel Burduja provine dintr-o familie de lingurari nevoiaşi, iar întreaga sa viaţă este un exemplu de ambiţie şi autodepăşire a condiţiei.
Dorel Burduja este preotul paroh al Bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril“ din satul Piciorul Lupului, comuna ieşeană Ciurea, un slujitor al Bisericii cu o experienţă de peste 22 de ani. În spatele carierei ecleziastice care a presupus şi multe activităţi de misionariat se află o luptă impresionantă de autodepăşire.
Preotul Dorel Burduja (50 de ani) provine dintr-una dintre cele mai sărace comunităţi rome din România. A trăit pe pielea lui marginalizarea, lupta cu greutăţile. În cele din urmă a reuşit să termine cu brio două facultăţi, să devină profesor şi preot. „Cred că omul trebuie să lupte pentru a-şi împlini chemarea şi năzuinţele. Nu trebuie să se lase bătut. Eu am avut norocul că, pe deasupra, am fost şi optimist. Am crezut mereu că tot răul este spre bine“, spune preotul Dorel Burduja.
Tânărul lingurar din Hudeşti
Povestea preotului de etnie romă începe în judeţul Botoşani, în anul 1968. Atunci s-a născut Dorel Burduja, fiul al lui Mihai şi al Elenei, ţigani lingurari din comuna Hudeşti. Părinţii lui Dorel Burduja erau oameni nevoiaşi, cu mulţi copii. Preotul îşi aduce aminte de copilăria sa din Hudeşti şi de primele glume pe seama culorii pielii sale. „Eu sunt dintr-o familie de lingurari. La vremea aceea nu ne consideram romi, deşi suntem cei mai închişi la culoare. Când eram mai mic mă luau oamenii în râs, dar nu cu răutate, zic eu. Mai târziu, când am mai crescut, am văzut clar care sunt originile mele, de lingurar. Nu ne putem ascunde de noi înşine. Ar fi cea mai mare greşeală“, povesteşte Dorel Burduja.
Tatăl preotului a fost fierar, iar mama lucra la CAP-ul din comună. „Şi tata şi mama munceau foarte mult. Ţin minte că tata avea mâinile crăpate de la baros şi forjă. Era un bun meseriaş şi era căutat. Mama muncea la CAP. Era greu să aibă grijă şi de copii şi să meargă la muncă. Dacă ne lăsăm bătuţi, nu rezolvăm nimic. Dacă ne lăsăm îngenuncheaţi de o glumă, de o vorbă aruncată, dacă ne ascundem după sărăcie sau alte probleme, nu ne ajutăm deloc. Tot acolo vom rămâne. Trebuie să înveţi să lupţi pentru ceea ce crezi şi pentru ceea ce-ţi doreşti cu adevărat. Şi eu am vrut să fac carte“, adaugă preotul.
„Tata ştia că educaţia ne va face oameni“
Totodată, Dorel Burduja spune că a fost mereu susţinut de părinţii săi. Deşi erau lingurari săraci, şi-au dorit tot ce este mai bun pentru copiii lor. De altfel, viitorul profesor-preot învăţa cel mai bine şi era pasionat mai ales de matematică. „Tata şi cu mama, deşi au fost oameni săraci, au ştiut un singur lucru: copiii trebuie să înveţe carte. Tata şi mama au muncit pe rupte. S-au privat de o viaţă mai bună şi au luptat să-şi dea copiii la şcoală. Părinţii mei nu concepeau ca noi să nu facem facultate. Nu le-a păsat cât de greu a fost, dar au încercat mereu să ne ajute la şcoală. Eu eram mândru când îl vedeam pe tata venind la şcoală. El, când vedea că învăţ bine, pleca zâmbind şi mulţumit. Ştia că educaţia ne va face oameni“, spune Dorel Burduja.