Ia lemnul pe care nu-l mai doreşte nimeni şi-l transformă în scaune şi mese. Este povestea unui suedez care s-a mutat în România în urmă cu 10 ani şi lucrează împreună cu tineri din comunităţile dezvantajate.
Tohani, Prahova. Sute de gurmanzi stau la coadă în faţa unui tocător lung, pe care se taie o friptură gătită în stil arhaic. Timişoara. Într-o sufragerie cochetă din casa unui arhitect o fetiţă, prietenele ei şi cei doi părinţii desenează în jurul unei mese. În cealaltă parte a oraşului, un tânăr suedez îşi bea cafeaua după o zi grea de muncă. În Bucureşti. Nişte corporatişti iau masa într-o mansardă din centrul oraşului. Cina este gătită de bucătari celebri. Între timp, în Arad, alt bucătar aranjează o porţie de cocos pe un platou.
Fără să ştie, toţi aceşti oameni au ceva în comun. Lemnul pe care îl ating. Tocătorul, masa, blaturile şi scaunele. Nu este vorba de mobilă italieneasca, nici de design modern din Japonia sau de marketing făcut de specialişti americani.
Suntem în comună Giarmata. Lângă Timişoara. La marginea unui câmp, într-un fost atelier de reparat tractoare. Aici un vechi meşteşug românesc este şlefuit de un suedez împreună cu voluntari romani şi tineri din comunita DE romii
Andreas Samuleson: “Mă numesc Andreas Samuelson, am 34 de ani, încă nu am o meserie, sunt un fel de antreprenor.”
Lucrează numai cu lemn crăpat sau cu noduri, refuzat de producătorii de mobilă şi care, altfel, ar ajunge pe foc. Filozofia lui Andreas este tocmai de a găsi frumuseţe acolo unde sunt imperfecţiuni.
Andreas Samuleson: ”Asta e toată povestea, noi căutăm unde nu caută alţii, de multe ori zice bai asta e lemn de aruncat. Şi tu, şi eu toţi ajungem răniţi în viaţă şi chiar dacă ajungem la bucata aia în care societatea nu mai vede potenţial în tine, dacă mergem acolo, dacă avem ochii deschişi atunci chiar vedem că asta e mai mult decât a ajuns acum.”
Mâncarea este gătită de un bucătar şi el voluntar.
Cum au ajuns însă să se cunoască un suedez care locuia la sat în Arad, un bucătar român din Timişoara, un tânăr absolvent de pictură şi un student de business management care cânta într-o formaţie rock?
Beck Samuleson: “Mă numesc Rebecca Samuelson, sunt artist independent, am 28 de ani.”
S-au cunoscut în urmă cu 4 ani la un festival de muzică, unde ea cânta.
Andreas Samuleson: “Când am văzut-o pe Beck eram foarte entuziasmat, eu am ştiut atunci ce vreau şi tot am încercat să trag atenţia de la ea, dar cu greu. Ea dură din felul ei.”
Beck Samuleson: “L-am văzut la festivalul ăsta, ştergea mesele, era desculţ în fiecare zi cu părul aşa lăsat şi ajuta pe toată lumea şi asta mi s-a părut interesant.”
În urmă cu 10 ani Andreas locuia în Gotenborg, Suedia. Un prieten i-a povestit despre România şi a simţit că la noi îşi va găsi rostul în viaţă. S-a urcat în avion şi s-a mutat în satul Siria.
Andreas Samuleson: “Când am venit în satul ăsta am găsit cumva locul meu. Am putut să simt că aici sunt pentru ce am fost creat să fiu. Aici la marginea satului am lucrat 10 ani cu animale, cu grădini, făceam fântâni cu mâna.”