Cea mai mare era “ţigănia domnească”. Erau robii care aparţineau domnitorului ţării şi soţiei acestuia, toţi romii din ţară care nu aveau un stăpân aparţineau domnului şi cei care veneau din alte ţări.
Aurarii sau rudarii erau cei mai numeroşi dintre robii domneşti şi plăteau domnului o anumită cantitate de aur scoasă din râuri. Ei sunt atestaţi pentru prima dată în anul 1620 în Ţara Românească. În Transilvania se numeau băieşi, pentru că scoteau aurul din pietrele munţilor, din locurile numite băi.
După epuizarea resurselor de nisip aurifer, aceasta ocupaţie a dispărut, iar romii aurari au început să prelucreze lemnul şi să confecţioneze vase şi linguri, primind astfel denumirea de lingurari. Ei depindeau în continuare de domn şi obişnuiau să se aşeze prin locurile împădurite, cu copaci buni, din care îşi lucrau obiectele casnice. O parte dintre ei, prin secolul XIX, au început să facă şi cărămizi, primind denumirea de cărămidari.
O altă categorie o reprezentau netoţii, care duceau un mod de viaţă sălbatic şi care trăiau din hoţii.
Lăeşii erau de meserie fierari şi erau chemaţi adesea de către domn şi boieri pentru a le face unelte şi arme.
Căldărarii prelucrau arama şi confecţioneau vase de bucătărie, cazane pentru ţuică etc.
Pieptănarii confecţionau piepteni din oase.
Zlătarii sau inelarii confecţionau bijuterii din aur şi argint.
Ursarii purtau prin sate şi mahalalele târgurilor urşi îmblânziţi. Erau nomazi şi locuiau în corturi, creştereau catâri şi confecţionau ciururilor şi obiecte mărunte din metal.
Spoitorii se ocupă cu cositoritul căldărilor făcute de căldărari.
Geambaşii vindeau, cumpărau sau furau cai.
Lăutarii cântau la curţile boierilor şi în crâşme.
Clopotarii confecţionau clopote pentru biserici şi tot ei le şi trăgeau.
Florăresele şi lustrangiii de ghete erau meseriaşi romi ce aveau să apără mai târziu.
Robii romi care aparţineau mănăstirilor, bisericilor, schiturilor formau ţigănia mănăstirească şi se ocupau cu treburile mărunte de la mănăstire şi cu lucrarea moşiilor.
Ţigănia boierească îi cuprindea pe robii aflaţi în proprietatea boierilor. Erau ţiganii de curte (slujnicele sau feciorii din casă, bucătăresele, spălătoresele, cusutoresele, pitarii, sacagiii, vizitiii, birjarii, cizmarii, lăutarii), ţiganii de ogor, argaţii, îngrijitorii şi crescătorii de animale: văcari, porcari, bivolari, herghelegii, găinărese etc. Robii de la curte erau conduşi de către un vătaf rom, care era răspunzător faţă de stăpân.
600 de ani de robie
Secolul XIX aduce în viaţa politică a Principatelor Române o avalanşă de proiecte legislative pentru rezolvarea „problemei ţigăneşti”, care au dus în cele din urmă la dezrobirea ţiganilor.
În 22 decembrie 1855, Adunarea Obştească a Moldovei şi domnitorul Grigore Al. Ghica au adoptat Legea pentru desfiinţarea robiei şi regularizarea despăgubirii şi trecerea emancipaţilor la dare către stat. Ţiganii erau eliberaţi din robie, căpătau drept de strămutare de pe o moşie pe alta, iar sespăgubirea proprietarilor se fixa la 8-4 galbeni de persoană, în funcţie de categorii – lingurari, respectiv lăieşii. „Invalizii şi sugarii” erau exceptaţi de la despăgubire.
La 20 februarie 1856, a fost adoptată Legiuirea pentru emanciparea romilor din Principatul Ţării Româneşti, prin care era desfiinţată robia. O populaţie de 250.000 de romi şi-a câştigat statutul de oameni liberi, iar proprietarilor de ţigani li s-a acordat o despăgubire de zece galbeni pentru fiecare ţigan.
După votarea celor două legi, mulţi boieri şi-au eliberat robii fără să pretindă despăgubiri de la stat, dezrobirea ţiganilor fiind prima mare reformă socială a principatelor. După eliberare, un număr mare de romi au părăsit ţara, plecând înspre ţările vecine, iar de acolo în vestul Europei şi în cele din urmă în America.
Pământuri nu le-au fost însă niciodată atribuite romilor, iar autorităţile vremii nu au reuşit să realizeze, cum era prevăzut, sedentarizarea şi transformarea în agricultori a romilor. O parte a romilor a continuat să practice meşteşugurile tradiţionale, unii s-au integrat în comunitaţile săteşti, s-au instalat la periferia satelor sau oraşelor, iar alţii au rămas nomazi.
Deportarea
La recensământul făcut în România în 1930 peste un sfert de milion de de oameni, sau 1,5% din populaţia ţării, s-au declarat ţigani. Lua atunci naştere conceptul “problema ţigănească”, care a constituit fundalul deportării celor 25 de mii de romi din România, oficial, nu cu o motivaţie rasista, ci una de natură socială.
În 1942, ordinul Maresalului Antonescu a fost clar: „Toţi ţiganii nomazi, acei cari nu-şi pot justifica existenţa şi acei cu condamnari, vor fi adunati prin grija organelor Jandarmeriei şi trimisi pâna la 1 noiembrie a.c. în Transnistria”. La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, doar 6.000 de deportaţi s-au întors în România, unde au încercat să-şi refacă viaţa, deşi comunităţile lor fuseseră distruse.
În 1999 în urma unui lobby al organizaţiile rome, Guvernul Germaniei a acceptat să acorde victimelor rome ale Holocaustului ajutoare umanitare. Din cele 2.864 de dosare din România, au fost acceptate doar 1.324. Fiecare beneficiar a primit 1.000 de mărci, adica 411 euro la acea vreme. In total, s-au acordat 544.164 euro.
Pe 16 februarie 1999, guvernul Germaniei a decis înfiinţarea Fundatiei Memorie, responsabilitate şi viitor, careia i-a fost dat să gestioneze 2,56 miliarde de euro, bani cu care sa fie despăgubiţi romii din întreaga lume şi celelalte categorii de victime ale Holocaustului (homosexuali, persoane cu handicap, membrii ai cultelor religioase) în afara de evrei, care au fost compensati separat. Pentru acesti bani s-au primit peste 330 de mii de cereri din 80 de ţări ale lumii, din care 113.316 au fost aprobate. În Romania, Organizatia Internationala pentru Migratie (OIM – cea care a gestionat programul) a primit în jur 5.500 de cereri de despagubire din partea romilor, care au fost aprobate. Guvernul german a hotarat să acorde câte 7.700 de euro victimelor directe, câte 4.130 de euro urmaşilor acestora, 2.556 de euro persoanelor obligate să muncească în industrie şi câte 1.022 de euro celor din agricultura. In total, victimele Holocaustului rom şi urmasii acestora au încasat circa 39 milioane de euro.
surse
bbc.co.uk
agerpres.roUrmărește-ne pe Google News
TAG-uri: