S-au schimbat multe din anii 1990: Germania are acum un comisar pentru antițiganism, Mehmet Daimagüler, preocupat să atragă lumii atenția cu privire la rasismul împotriva minorității și să promoveze schimbări legislative. Dar apar și mai multe incidente rasiste îndreptate împotriva etnicilor sinti și romi. Centrul de Raportare și Informare Antițiganism a înregistrat peste 1200 de cazuri în 2023, aproape dublu față de anul precedent, inclusiv zece cazuri de violență extremă. În 2024, o familie sinti din Trier a găsit svastici desenate pe ușa locuinței.
Chiar lângă catedrala din Trier, un memorial inaugurat în 2012 este dedicat persecuției sinti și a romilor. La comemorarea deportării acestora, pe 16 mai, Christian Kling, președintele asociației regionale a sinti și a romilor din Renania-Palatinat, a amintit că ”oricine nu își cunoaște istoria este condamnat să o repete” și a afirmat că cei persecutați erau cetățeni germani.
Enciclopedie despre genocidul nazist asupra sinti și a romilor
Cunoașterea istoriei necesită cercetare. ”Dacă te uiți la Auschwitz și la persecuția împotriva sinti și a romilor, trebuie să realizezi că, din păcate, există foarte puține cercetări”, constată Karola Fings. Istoricul de la Centrul de Studii Antițiganism de la Universitatea Heidelberg speră că această comemorare a 80 de ani va fi o oportunitate de a compensa deficitele de înțelegere.
Gheața a fost cumva spartă: Fings conduce proiectul internațional ”Enciclopedia genocidului nazist împotriva etnicilor sinti și romi în Europa”. Lucrarea de referință online este de așteptat să ajungă la 1000 de articole, publicate în germană și engleză. Aceasta oferă informații despre scenele crimelor, vieți și persecuții în întreaga Europă.
Auschwitz, New York, Trier – oriunde vorbește Christian Pfeil, se adresează cu precădere tinerilor. ”Radicalismul de dreapta este în creștere în Europa”, avertizează el: ”Trebuie să ne apărăm împotriva lui. Trebuie să educăm tinerii!”
Cu ce mesaj pleacă tinerii de la aceste întâlniri? Yannic Lange răspunde: ”Trebuie doar să fii atent la modul în care se dezvoltă societatea. Și trebuie să te asiguri că fiecare își face partea sa pentru o dezvoltare corectă”.



