Singurul parlamentar de Bihor care a făcut ceva pentru țigani, este Vlad Vidra. Poate veți crede că e la AUR și, prin sângele țigănesc al lui George Simion, s-ar explica cumva acțiunea. Ei bine, nu, deputatul acesta este la SOS, acel partid care o are în frunte pe Diana Șoșoacă. Și, Vlad Vidra a văzut la țigani în primul rând calitatea lor de oameni defavorizați. Cel care l-a direcționat a fost Victor Mohaci, care folosește cu mândrie cuvântul „țigan” și, câteodată, „rom”. El este un exponent al acestei etnii, vorbește mai multe limbi, are nevastă româncă și, recent, deși e senior, a absolvit liceul. A fost pentru el un mare prag și acum se dă exemplu alor lui, care iubesc școala ca pisica apa.
Cum a ajuns însă Vlad Vidra să pună banii proprii ca să rezolve o problemă a coloniei de romi din Săcueni, asta e o poveste care trebuie spusă și dată exemplu. Mai ales că respectivul a făcut totul sub semnul unor eventuale amenzi din partea „sistemului”, din cauza lipsei autorizărilor…
S-a dus deci în colonia romilor din Săcueni, la nord de Oradea, cu case improvizate, cu drum noroios, plin de gropi cu apă de ploaie, greu practicabil, numit strada Dankó Pista.
Aici a aflat că, în general, doleanțele romilor nu sunt luate în seamă de autorități. Să precizăm că această comună de frontieră are primar UDMR, susținut în Consiliul local de o majoritate maghiară
Nefiind la putere și neavând pârghiile necesare să rezolve mare lucru, Vlad Vidra a hotărât că, totuși, el poate face ceva. A mobilizat câteva basculante mari și un buldo-excavator și, în câteva ore a nivelat drumul cu pricina, unul de pământ. Ca să aibă o dovadă, a filmat acțiunea, care poate fi găsită pe YouTube, cu titlul „Alături de comunitatea romă”.
