„Au fost mai multe situații în care am avut parte de discriminare în România și pentru că, înainte să deschizi gura, de cele ma multe ori, oamenii te judecă după culoarea pielii. Am crescut într-o comunitate de romi în Giurgiu și acolo am trăit la mine, în țigănie, cum spunem noi. Acolo m-am dus la școală și apoi m-am mutat la liceu în București. Acolo, pe lângă faptul că eram de etnie romă, eram și săracă, și era o discriminare multiplă.
O situație pe care am văzut-o în termeni de discriminare, după mult timp, pentru că atunci nu mi-am dat seama, a fost când am fost întrebată ce vreau să mă fac când o să fiu mare. Și am spus că vreau să mă fac avocată, tocmai eram în clasa a XI-a și vorbisem să mă pregătesc la economie. Și profa mea de română de atunci mi-a zis că e foarte greu să ajung la drept, că ea se descurcă foarte greu cu fata ei și, dacă ea, profesor universitar, se descurcă greu, dar eu, un copil sărac. Și în momentul ăla am simțit că nu am nicio șansă să ajung la Drept, pentru că eu credeam în ea și am zis că ea știe mai bine. Așa am renunțat să devin avocată, pentru că mi s-a spus că nu pot, pentru că sunt săracă, și, în principiu, pentru că etnia mea nu este una potrivită, și că va trebui să lupt mai mult decât o fac ceilalți. În schimb, am terminat facultatea de Limbi Străine, secția romani-spaniolă, un master, și acum mă pregătesc de doctorat în educație, pentru că asta lucrez și îmi place foarte mult.
Dar au fost multe situații. Și acum, când intru în magazine, mi se vorbește în engleză, nicidecum în română. Mai degrabă trec ca străină, decât ca româncă: «Vorbești foarte bine limba română!» mi se spune. Să auzi asta, uite, ți se zbârlește pielea. Dar sunt româncă!”