Shadow

Destinul tragic al lui Cirikli, copilul țigan, încercat de Ghil-Thagar – basm

Formula a fost odată ne introduce în lumea irealului, făcând cunoștință cu micul copil, căruia i se ghicește și i se prevestește talentul de mânuitor al cântecului.

Formula mediană are rolul de a întreține suspansul și de a face trecerea, prin înlănțuire, prezentând episoadele în ordine cronologică, iar formula finală readuce ascultătorul în lumea realului, finalul fiind unul fericit.

Povestea prezintă neamul țigănesc luat în robie, unde se remarcă de la început din neamul lor un copil talentat care este însoțit de ghinion la tot pasul, cu toate că divinitatea, aici reprezentată de Ghil Thagar apare în momentele de răscruce ale personajului, dându-i sfaturile și sprijinindu-l, treptat, pe măsură ce acțiunea înaintează.

Basmul acesta are și o morală indusă, astfel încât ascultătorul, chiar și cel neavizat, poate constata că în momentul în care problema este cea mai mare, identificându-se aici cu punctul culminant, Cirikli se îndepărtează de divinitate și este pedepsit prin tăierea degetelor.

În dialogul final îi mărturisește lui Ghiltagar că nu mai are nici un rost viața lui, motivând lipsa degetelor care-l vor încurca în derularea activităților muzicale, iar divinitatea îl mustră prin cuvinte dojenitoare: De ce nu m-ai strigat? De ce nu ți-ai adus aminte de mine? Cu toate acestea eu am fost tot timpul lângă tine… de aceea Ghiltagar, în atotputernicia sa, ca să răzbune nedreptatea îl pedepsește pe boier incendiindu-i conacul prin fulgerele mâniei sale din furtună.

Pentru ca seara să vă fie luminoasă și încărcată de povești vă invităm să fiți ascultătorii basmului nostru, care surprinde povestea robilor țigani, o povestea dureroasă, dar cu morală bine evidențiată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *