Momentan, formaţiunea are un singur simbol, o roată roșie pe un fundal albastru și verde, inspirat de steagul romilor, și un program. Dar în curând vor fi create un site web și o pagină de Facebook pentru a promova activitățile partidului. Președinta partidului, Giulia Di Rocco, absolventă de drept, este implicată de 15 ani în promovarea romilor în instituții. Pe lângă faptul că a fondat două asociații, Amici di Zefferino și Romanì Kriss, mai face parte din Forumul pentru romi Sinti și Caminanti înființat de Unar, sub egida Ministerului Egalității de Șanse, din UCI, Uniunea comunităților romanes din Italia, iar în iulie anul trecut a devenit membră a Uniunii Internaționale Rome, organismul care-i reprezintă pe nomazi la Consiliul Europei și la ONU.
De-a lungul anilor, a reușit să predea steagul „națiunii rome” Papei Francisc, senatorului Liliana Segre și chiar președintelui Republicii, Sergio Mattarella. Acum, scopul grupului este de a-i aduce pe romi în instituții. În Peninsulă există aproximativ 180 de mii de romi italieni cu drept de vot. „Însă partidul nostru nu este deschis doar lor – explică Di Rocco pentru Giornale.it – toți oamenii care cred în luptele noastre ni se pot alătura”.
Deocamdată nu se vorbește despre alianțe sau posibile colaborări cu alte partide. Dar, conform zvonurilor apărute în unele ziare, precum Libero, electoratul rom, care reprezintă 0,26% din populația italiană, ar fi tentat să adere la coaliţia de stânga. Deocamdată, Di Rocco neagă că ar fi avut contacte cu liderii altor grupuri politice. „Bineînțeles că sunt unele care îmi plac, care spun lucruri corecte însă deocamdată prefer să nu mă dezechilibrez”.
