În timpul vechiului regim, lăutarii au trăit o dublă existență. Pe de o parte, erau un element important în vitrina culturală a statului prin meșteșugul cu care interpretau muzica. Pe de altă parte, regimul comunist îi marginaliza pe criterii etnice, fiind atenți la felul în care își trăiau viețile. Cu toate acestea, lucrurile au stat diferit la începutul și la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul următorului. Lăutarii reprezentau o categorie importantă între muzicienii care cântau folclor românesc, fiind în dese ocazii unul dintre vârfurile de lance în promovarea virtuozității muzicale românești. Între meseriile practicate de comunitatea romă, cea de lăutar era printre cele mai apreciate, în timp ce marea majoritate a romilor trăiau în sărăcie profundă și simțindu-se inferiori, după secole întregi de sclavie. În pragul secolului al XX-lea lăutarii absolvenți de Conservator erau veritabili ambasadori ai culturii peste hotare.
În continuare vom vorbi despre unul dintre principalii exponenți ai acestei perioade, Sava Pădureanu. A fost un violonist și compozitor de etnie romă. S-a născut în București în 1848 în mahalaua Scaunelor. În acest loc, cunoscut drept cartierul lăutarilor, se adunau toți lăutarii care știau să cânte la un instrument și care veneau la cafenele să își caute angajamente. Potrivit lui Gheorghe Sarău, în acest loc și-au făurit stilul lăutari precum Sava Pădureanu, Angheluș Dinicu (bunicul lui Grigoraș Dinicu) și care acționau ca lideri ai breslei, adunând colegii din cartier. Pădureanu a început să cânte în copilărie la cobză, făcându-și ucenicia într-un local alături de un taraf lăutăresc. Această etapă i-a fost de mare folos, reușind să înțeleagă structura muzicii, cobza fiind în muzica folclorică un instrument ritmic acompaniator. Mai târziu a cântat în diferite restaurante și la felurite evenimente, acumulând experiență și sfaturi prețioase de la lăutari precum George Năstase Ochialbi sau Angheluș Dinicu. Câțiva ani mai târziu, a devenit atât de apreciat în viața Bucureștiului, încât, după ce și-a fondat propriul taraf, a fost invitat să reprezinte România, alături de Ion Dinicu și taraful său, la Expoziția Universală de la Paris din 1889.